Ferrari F70 – speculaţii
Se fac deja 5 ani de când Ferrari Enzo a ieşit din scena
supercar-urilor noi şi Ferrari a cam rămas descoperită pe acest
segment. Dar Scuderia nu stă degeabă şi pregăteşte următoarea
rachetă de şosea şi circuit, denumită Ferrari F70, conform celor de
la
Autoexpress. Britanicii spun că acest supercar va fi
practic succesorul spiritual al Ferrari F40, viitorul
bolid urmând să folosească turbo la fel ca şi bunicul său apărut în
1987. Se spune că acest model va avea un V8 twin-turbo care va
dezvolta peste 650 CP
Veţi spune că nu are nicio şansă cu această putere să se pună cu
Veyron sau Reventon, dar tot britanicii au răspunsul spunând că
acest model se va baza pe conceptul Ferrari Millechili (cel
portretizat în imagini), care aţi ghicit avea 1.000 de kilograme
fix. Astfel Scuderia vrea să facă un model de aceeaşi
putere ca şi un Enzo, dar cu 40% mai uşor, care implicit va fi mai
sportiv, dar şi mai reţinut în emisii de CO2. Pentru asta se
prespupune că fibra de carbon şi aluminiul vor fi ingredientul
principal, colaborate cu o dotare care să includă doar strictul
necesar. Multe tehnologii din Formula 1 vor fi aplicate pe acest
proiect. Ţinta este să facă un supercar care să prindă suta în zona
pragului psihologic de 3 secunde.
Ca şi Enzo, se spune că Ferrari F70 va fi limitat la 399
de unităţi, adică va fi foarte exclusivist, motiv pentru
care va avea un preţ pe măsură, de peste 700.000 de euro. Se spune
că acest model va ieşi pe piaţă în 2012.