Audi A1 este un proiect pe care Audi îl planifică cu mare atenţie,
doar până acum germanii arătându-ne două prototipuri, Metroproject
Quattro şi A1 Sportback, care fac referire la acelaşi model de
serie. Partea bună este că viitorul model va arăta la fel ca şi
conceptele pe care Audi le-a desenat atât de minuţios sau cel puţin
aşa susţine Peter Schwarzenbauer, un membru al Consiliului Director
de la Audi, citat de
Car Magazine, într-un interviu cu ocazia deschiderii celui mai
mare showroom din lume.
Păstrarea liniilor conceptului este un lucru bun pentru viitorul
model de clasă mică, dar şi o mare responsabilitate fiind un rival
declarat pentru MINI, modelul de clasă mică de la BMW. De asemenea,
ca şi britanico-bavarezul, viitorul Audi A1 se va
metamorfoza ulterior în mai multe versiuni: un cabrio, un posibil
break (probabil nu la fel de non-conformist ca şi Clubman) şi un
crossover de buzunar. Oficialul Audi ne mai dă un indiciu
spunând că acest model va prelua strategia lui Audi A3, rezultând o
dezvoltare pe orizontală similară
De asemena, cei de la Car speculează că acest model va
fi fabricat în 80.000 de unităţi anual începând din toamnă şi va
costa începând de la 11.000 de lire, adică făcând
transformările de rigoare, în jur de 12.000 de euro, ceea ce face
din acest model o alternativă mai ieftină la MINI. Mai degrabă la
preţ se poate compara cu Alfa Mi.To., un alt automobil care i-a
declarat război celui mai mic BMW.