Chinezii merg înainte cu Volvo în regulile universale ale pieţei de maşini în 2017: eficientizarea gamei, repartizarea modeleleor pe brand-urile (Geely, Volvo) cu potenşial maxim de vînzare şi organizarea producţiei efective în zonele cu cea mai bună cerere. Mai simplu, unele modele rămân cu siglă şi design Volvo, altele cu logo Geely şi design specific asiatic, dar cu input de stil european.
Un exemplu uşor de înţeles este Mitsubishi, care şi-a eficientizat raportul cost-venit / unitate prin scoaterea din producţie a Lancer-ului. Japonezii merg pe SUV-uri pentru că aşa e afacerea profitabilă. În cazul unui trust gigantic precum Geely ranforsat cu putere economică din China, vorbim de mai multe brand-uri şi modele. Care împart însă cercetarea şi dezvoltarea, comercializarea şi, neaprărat, componentele fizice ale oricărei maşini.
Lynk & Co e un subbrand Geely (acţionar majoritar Volvo) şi prezintă la Salonul Auto de la Shanghai , în aprilie, noul “01”. Este un SUV ridicat pe scheletul viitorului Volvo XC40. Asta înseamnă că nu doar şasiul şi articulaţiile sau numai motoarele vor fi comune, ci şi restul componentelor pentru folosirea aceleiaşi linii de asamblare. Gândiţi-vă acum că Volvo vinde aceeaşi maşină şi în Europa, şi în Asia (segmente de cumpărători cu pretenţii şi gîndiri diferite), folosind costuri comune. Aşa rezultă venituri în plus sau costuri mai mici (depinde din ce parte socotiţi). Unde mai punem că preţurile cu cercetarea şi dezvoltarea se amortizează din start la două capete în loc de unul singur.
La lansare, Lynk & Co 01 o să fie cu motor de 1.5 litri, în 3 cilindri, plus un motor electric pentru a-l tranforma – conform ulitmului trend – într-un hibrid plug-in (încărcabil de la priză).