Nu sunt misogin. Nu am nicio reacţie de teamă, de neîncredere, de respingere faţă de maşinile cârmuite de doamne şi domnişoare prin trafic. Am însă mici îndoieli când vine vorba de alte purtătoare de rochii sau fuste la volan: feţele bisericeşti. Mi-e teamă de popi!
Mă gândesc că şi-au luat mult prea uşor permisul de conducere. Trebuie doar să fi întâlnit la examen un poliţist cu frica lui Dumnezeu şi „Gata! Poftiţi carnetul! Să conduceţi cu atenţie! Doamne ajută!”. Aţi auzit vreodată de popi care să fi picat examenul la şcoala de şoferi? Nici eu!
În schimb, am search-uit „preot accident” pe Google, iar primele două titluri de presă găsite sunt: „Preotul care a provocat un accident în Constanţa avea o alcoolemie de 2,45 la mie în sânge” şi „Un preot şi familia sa, seceraţi intr-un accident produs de alt preot”.
Astfel de cazuri sunt tot mai dese. Da, uneori se urcă beţi la volan, dar să ciocneşti două-trei păhărele de vin/rom/whisky liturgic între atâtea nunţi, botezuri şi parastase face parte din job description.
Cei care mă cunosc mai bine ştiu că paranoia mea poate atinge culmi nebănuite. Să mă tem eu oare cel mai şi cel mai tare de un popă la volan?Nici vorbă! Cel mai şi cel mai tare mă tem de un popă la volanul unei maşini puternice, feri-m-ar Sfântu’!
Examen la UNATC, secţia regie, subiectul 1: Realizaţi un scurt scenariu de scurt metraj folosind următoarele elemente: viteză, un tanc de trei tone, un nene beat la volan, un înger păzitor care zace şi el puţin pilit pe locul din dreapta şi dumneavoastră, în rolul victimei, pe trecerea de pietoni.
Tocmai am aflat, întâmplător, că una dintre limuzinele S Klasse, proaspăt sosită în România, s-ar putea să fie cumpărată de o firmă la care acţionar principal este o episcopie. Cumpărată cu ochiul dracului jos, cu sutane scoase din sutană. Aţi înţeles foarte bine! Dacă zvonul se confirmă, printre primii sau poate chiar PRIMII care vor conduce cea mai tare limuzină a momentului pe şoselele noastre nu vor fi Ţiriac, Patriciu, vreun politician urmărit de DNA sau vreun cămătar cu renume. Ci nişte popi cu rang înalt sau… şoferii lor cu rang de bodyguarzi.
Dacă stau bine să mă gândesc, chiar nu văd o maşină mai potrivită pentru B.O.R. Se spune că noul S are tot ce-i trebuie ca să te ducă singur acasă: accelerează, frânează la stop sau la trecerile de pietoni, evită accidentele şi se parchează singur. Eşti practic 100% în grija Domnului, iar Dumnezeu în cazul ăsta este un neamţ bătrân şi atotştiutor.
Dar de unde au ăştia atâţia bani?, te vei întreba.
De la tine!