Plăcerea condusului a rămas blocată pe DN

Degeaba te lauzi cu Sibiul, dacă drumul cu maşina de la Bucureşti până acolo devine o ruletă rusească în care gloanţele sunt TIR-uri şi şoferi-pilot pe o ţeavă mult prea îngustă numită Dealul Negru – Valea Oltului. Degeaba te lauzi cu Clujul, dacă de la Bucureşti până acolo faci ceva mai puţin decât pe vremea lui Carol I. Şi degeaba te lauzi cu Constanţa, dacă până acolo timpul recuperat pe autostradă îl pierzi în coada de la podul peste Dunăre în zilele aglomerate.

Când nu fredona piese, repetent în drum spre mare, Tudor Chirilă cânta cu Vama Veche o melodie care în refren zicea aşa: „Nu ne mai trageţi pe dreapta, nu ne mai trageţi pe dreapta!”. Era anul 2000, au trecut 13 ani de atunci şi cântecul poate fi cu succes imnul mult-discutatului nou Cod Rutier, mâzgâlit pe genunchi de domnul Stroe. Cum să-ţi mai tânjească inima după o plimbare de duminică prin oraş sau prin afara lui, când ştii că un nuntaş răstălmăceşte cele 0,2 miligrame de alcool pur în aerul expirat şi aplică regula „eu ţin la băutură”?

Iar dacă plăcearea condusului nu rămâne blocată de plăcuţe albastre pe care scrie cu alb TIR, de şoferi care iau în serios banda adezivă lipită pe lunetă care zice mare „I’M 2 FAST 4 U” sau de constatarea că nu se mai circulă ca altădată, ea rămâne blocată în filtre de poliţie care opresc aproape mereu pe cine nu trebuie, în haite de radare care stau la pândă pe după case, după grămezi de nisip, prin parcuri şi în curbe cu vizibilitate redusă, dar nu preventiv, ci punitiv. Ca să te taxeze, să „te ardă”. Nu ca să-ţi insufle să conduci prudent din plăcere, din bun-simţ, din grijă şi respect pentru tine, pasageri, pietoni şi ceilalţi şoferi din trafic. Nu, trebuie să conduci preventiv din frică, că te ia radarul sau că te opreşte Poliţia.

Scapi de cele de mai sus şi vrei să faci turul ţării, poate cu familia. Plăcerea condusului îţi rămâne blocată între chiştoacele de autostradă inaugurate cu mare tam-tam sau mai rău, se face ţăndări în gropile şi în drumurile neasfaltate. Urmează stresul, graba cotidiană, rutina în care nu mai pleci din A în B de voie, ci de nevoie, iar plăcerea condusului râmâne ameţită, bezmetică, undeva prin giratoriul pe care îl traversezi în fiecare zi când mergi la serviciu.

Şi în final, plăcerea condusului este asasinată în scutece, de un timbru de mediu recidivist. Un ciomag care, coroborat cu alţi factori, a schingiuit piaţa auto locală şi i-a dezarmat pe mulţi care îşi doreau o maşină nouă. Nu trebuie să fii un Petre Cristea sau un Claudiu David ca să te bucuri de un drum la volan, fie el cât de scurt. Dar ai nevoie de condiţii decente. Aşa că stimaţi politicieni şi stimate autorităţi, vă rugăm, nu ne mai trageţi pe dreapta. Şi trimiteţi o platformă să se ocupe de plăcerea condusului. O găsiţi în România, pusă pe avarii.

Disclaimer: Marca şi modelul maşinii din imaginea ataşată articolului nu au influenţat cele scrise mai sus şi nu au legătură cu articolul în sine. În locul acela poate fi orice maşină, a oricărui şofer din România. Singura inspiraţie a fost semnificaţia în limba română a cuvântului „joy”, conţinut de numărul de înmatriculare.