Nervii la volan – deja un lucru normal în Bucureşti
Sunt într-o maşină de test, mă îndrept către showroom să o
predau şi sunt foarte atent la ceilalţi participanţi la trafic, nu
care cumva să păţesc vreun eveniment nedorit cu maşina chiar
înainte să ajung la dealer.
Stau pe prima bandă de pe Calea Progresului şi mă apropii de
intersecţia cu Calea Rahovei. În faţa mea, un tip într-o
maşină KIA Cee’d, care vorbeşte la telefon. Nici o
problemă, cu toţii facem chestia asta la volan, e scuzabil.
Pe banda din stânga trece vertiginos un break Dacia Logan MCV,
care estimez că avea cam 100 km/oră. Pe Calea Progresului, limita
este de 60 km/oră, deci, în general, mergem cu 69 km/oră, cât să nu
fim pasibili de amendă. Cum poliţia rutieră e ocupată cu vizita
preşedintelui sirian, nimeni nu se teme de radare plasate pe
aici.
La un moment dat, Loganul MCV dă să intre pe prima bandă
în faţa maşinii coreene. Fără să semnalizeze, evident,
doar am remarcat că
semnalizarea deja e doar o chestie de opţiune a fiecăruia, a
depăşit de mult rangul de obligaţie.
Tipul din KIA nu dă semne că ar înţelege manevra Loganului, îl
claxonează în stil „vezi, mă, că intri peste mine” şi nu
încetineşte. Cel din Logan este luat prin surprindere, redresează
violent maşina, speriind alt şofer care venea pe sensul opus, după
care se bagă în paralel cu Ceed’ul şi începe să îl înjure
şi să-l claxoneze nervos. Asta cam pe la 60 km/oră.
Din spate, vine vertiginos un taxi grăbit. Ajunge în spatele
MCV-ului, dă flashuri şi încearcă să îl depăşească. E linie
continuă, chiar dublă, e o manevră de triplare, dar nu contează,
taximetriştii au întotdeauna dreptate când se grăbesc.
Tipul din Logan MCV face o manevră bruscă spre
stânga (probabil şi-a dat seama că era prea aproape de
Cee’d-ul al cărui şofer vorbea în continuare impasibil la telefon),
iar taximetristul frânează violent şi evită spre stânga, intrând cu
totul pe sensul opus. Din fericire, nu venea nimeni de acolo.
Între timp, îmi dau seama că aş putea imortaliza ceea ce
urmează: ori un accident, ori o bătaie, ceva care ar merge
de „ştirile de la ora cinci”. Reuşesc să dau drumul la funcţia foto
a anticului meu telefon Ericsson W810 (scuzaţi calitatatea
execrabilă a imaginilor), dar de abia când ne oprim în coloană la
semafor.
Din imagini nu se vede, dar Loganul MCV efectiv se balansează
din cauză că şoferul strigă ca un descreierat şi se
agită, de parcă ar vrea să zboare direct prin portieră
spre colegul de trafic din KIA Cee’d. Care, culmea, vorbeşte în
continuare la telefon, aruncându-i din când în când câte o privire
colegului agitat. Hilar: nervi vs. calm.
Aştept cu înfrigurare momentul în care cel din Logan se va da
jos şi se va arunca asupra prăzii sale. Mai ales că a recurs şi la
o tactică subversivă, să fie sigur că victima nu o să-i scape:
s-a băgat cu botul maşinii în faţa Cee’d-ului,
aproape atingând duba din faţă.
Aştept încordat, cu degetul pe buton. Dar uite că situaţia se
dezumflă rapid: în spatele Loganului s-au adunat deja multe maşini,
care îl claxonează. Se vede în depărtare că semaforul e verde, iar
în faţa MCV-ului e deja liber, maşinile au plecat.
Cel din Logan se vede pus într-o situaţie
comică: blochează totul pentru a-şi face dreptate şi a-l
căsăpi pe intransigent sau aplică regula „bă, te prind eu
altădată!”. Cel din KIA (în continuare cu telefonul la ureche) face
pe cavalerul, dă puţin în spate şi îl lasă pe MCV în faţă şi toată
lumea porneşte la drum. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Până la showroom am mai avut doar vreo 3 kilometri, pe
care i-am parcurs cu o precauţie exagerată. Numai bine,
pentru a evita din timp un dobitoc ieşit fără să se asigure de pe o
străduţă lăturalnică, un pieton tembel, care traversa impasibil pe
roşu sau o dubiţă care a evitat, fără să semnalizeze, un grup de
muncitori care lucrau la o groapă de pe marginea drumului, evident,
neanunţată de nici un indicator.
În ce-i priveşte pe „eroii” acestui editorial, încă nu mi-am dat
seama care a fost vinovatul. De fapt, care a fost MAI
vinovat: cel care nu a semnalizat sau cel care vorbea la
telefon?
Cert este că asemenea episoade, din categoria „nervii la volan”,
se întâmplă cu duiumul, în fiecare zi, nu doar în Bucureşti. Cum se
poate rezolva această problemă? Foarte greu. Poate ar
trebui pornit de la respectul în trafic între noi, şoferii. Sau
sunt eu prea idealist…