Mi-ar plăcea în Bucureşti…

www.buhnici.ro – informaţie gratis despre lucrurile care contează

Suntem veniţi aici să facem carieră, bani, să supravieţuim.

„Satul cu miniştri” este un oraş de „venetici” cum se spune pe la mine acasă. Ne-am dezrădăcinat din oraşe mult mai mici, sau chiar de la ţară, ca să ajungem în metropola unde praful şi claxonul se amestecă perfect cu oportunitatea de a face mai multe lucruri deodată.

Viaţa în capitală accelerează până ajunge să pară o călătorie cu Star Trek Enterprise. În timp ce noi gonim cu Warp 11 şi îmbătrânim pentru că distorsionăm „continuum-ul spaţiu-timp”, restul lumii pare încremenit într-o viaţă de o lentoare dulceagă pe care o mai apreciem doar prin mini-vacanţe.

Râvnim la viaţa liniştită, idilică de la ţară şi ne minţim că o să vină ziua când vom fi în stare să facem „downshifting”. Adică să revenim cu totul acasă, să nu mai gonim, să nu ne mai stresăm, să nu ne mai pese de termene limită, de trafic, de cozi.

Duş rece şi înapoi la muncă. Nu se va întâmpla. Pentru majoritatea, oraşul este şi va rămâne un acasă diluat cu adrenalină. Provoacă dependenţă să ai atâtea lucruri la îndemână.

Contează mult să poţi fugi în şlapi peste drum după o pâine sau un algocalmin. Să ştii că o să îţi ajungă salariul şi pentru o vacanţă la vară. Să poţi ajunge la un doctor bun, chiar şi pe şpagă. Să ai oameni care au aceleaşi apucături cu tine pe care să îi scoţi la bere.

Oraşul mare nu este un loc perfect, dar poate fi frumos. Ca zilele astea. E luna mai şi începe să înverzească timid din copacii puţini care înfruntă betonul. Străzile sunt spălate cu furtunul. Parcagii de la mine de la bloc au dispărut cu tot cu cerşetorii profesionişti din toate intersecţiile de pe traseul meu spre muncă. Cafenelele sunt pline, iar pe stradă se vorbesc mai mult limbi străine decât româneşte. Am o uşoară senzaţie de occident…

Până şi distracţia din Centrul Vechi arată aşa cum ar trebui. Până şi rivalitatea dintre suporteri, bucuria sau înfrângerea sunt trecute cu civilizaţie. Toate acestea în Bucureşti.

Pentru toate acestea, îmi place oraşul. Mi-ar plăcea să fie aşa tot timpul, doar că mi-e teamă că mă întorc duminică seara de la Braşov ca să dau nas-în-nas cu dezamăgirea. Măcar de acum am un termen de comparaţie. Mulţumesc fotbalului adevărat, spaniolilor şi românilor care au ştiut să se ridice în picioare pentru asta.