Maşinile din Cuba. Povestea modelelor clasice izolate în republica din Caraibe

Acum trei săptămâni, într-o clădire care în urmă cu ceva decenii bune a servit ca dealer Chevrolet, au fost găsite aproximativ 500 de maşini pe care timpul le-a transformat în modele clasice.

Dar cireaşa este pusă pe tort abia acum: 50 dintre maşini au la bord mai puţin de 30 de kilometri. Vorbim de bijuterii precum Chevrolet Impala din 1964, Chevrolet Cameo din 1956 şi Chevrolet Corvette din 1978. Aşa apare întrebarea firească: dacă acestea sunt bijuteriile, unde e restul coroanei?

Păi, în Cuba. Restul aisbergului se află în apele calde din Arhipelagul Antilelor, unde restricţiile unei dictaturi comuniste şi influenţele din exterior au transformat cea mai mare insulă a arhipelagului într-un sit arheologic auto sau, dacă vreţi, într-un Muzeu Antipa al maşinilor.

Este anul 1959 şi puterea este preluată cu forţa de Fidel Castro care se autodeclară comunist. Dacă asistenţa socială şi învăţământul au devenit gratuite pentru toţi cetăţenii, zona auto din Cuba a intrat într-o buclă a timpului. Cauza a fost simplă: cetăţenilor statului comunist le-a fost interzisă vânzarea şi cumpărarea de autovehicule noi, fără aprobarea guvernului. Aprobare care, evident, întârzia la infinit de fiecare dată.

Un an mai târziu, vine şi lovitura din partea Statelor Unite ale Americii care pun embargou pe comerţul cu bunuri cu statul devenit socialist, lucru care pecetluieşte definitiv soarta maşinilor din Cuba: principiul “nimic nu intră, nimic nu iese” a lăsat modelele din anii ’40-’50 prinse în capcana timpului, fără piesele de schimb care acum nu mai plecau din Detroit către Havana. Iar flota este completată de maşini sovietice, ajunse în Cuba ca urmare a relaţiilor diplomatice cu URSS.

Fără posibilităţi de înnoire sau măcar de reparare a maşinilor, cubanezii s-au transformat cu timpul în mecanici pasionaţi auto-şcoliţi, specializaţi în improvizaţii ingenioase de tot felul, menite să ţină în viaţă maşinile de care cei din Cuba aveau atât de multă nevoie. Cu motoare diesel şi piese de schimb de provenienţă sovietică au reuşit cubanezii să crească speranţa de viaţă a multora dintre maşini, dar cu pasiunea au reuşit să creeze, mai mult de nevoie decât de voie, un muzeu auto cu viaţă proprie.

Astăzi, peste 60.000 de modele clasice americane plus alte mii de maşini sovietice îşi fac veacul pe străzile Cubei, cu precădere în capitala Havana. Localnicii le numesc “yank tank” sau “maquinas”, şi dacă nu stau pe butuci sub un palmier, cu capotele săltate, inundă străzile şi generează o ambienţă de linii unduioase, forme curbate şi străluciri cromate. Cunoscătorii  vor recunoaşte uşor în mulţime modele Plymouth, Buick, Oldsmobile, Cadillac sau Ford. Nu lipsesc nici rarităţile ca Edsel Convertible, Studebaker Golden Hawk, Willys Coupe sau Hillman Minx.

În ţara în care, după spusele lui Orlando Morales Pulido în “La Historia del Automovil en Cuba”, prima maşină a ajuns în urmă cu mai bine de 100 de ani sub denumirea de Parisienne, cultul maşinii s-a dezvoltat într-o direcţie total opusă. Dacă privim spre fenomenul “tuning” şi dorinţa de a împinge limitele impuse din fabrică unei maşini, pentru “meşteritul” de care au avut parte automobilele din Cuba trebuie să ne întorceam privirea cu 180 de grade.

Ironic, maşinile frumoase au fost ţinute la o limită a subzistenţei tehnice, cârpite cât să reziste de pe o zi pe alta şi folosite ca simple unelte care să ducă traiul proprietarilor în zona decentului. Nu veţi găsi în Cuba maşini sport, kituri de exterior agresive, eleroane iritante şi jante uriaşe. În schimb veţi da de părţi de caroserie vopsite în culori pastelate, “înotătoare” decorative ca de peşte pe capote, portbagaje şi aripi, toate amestecate cu crom. Mult crom.

În prezent, după instalarea la putere a preşedintelui Raul Castro, lucrurile par să se dezgheţe pentru economia Cubei. În septembrie 2011, un comunicat al guvernului cubanez decreta faptul că locuitorii insulei sunt liberi să facă ce vor cu maşinile deţinute, fără să solicite aprobarea unei entităţi guvernamentale.

Deşi reforma deocamdată neclară adoptată de urmaşul lui Fidel Castro este indubitabil un pas înainte pentru societate cubaneză, posesorii de asemenea maşini clasice ar fi predispuşi să cedeze în faţa libertăţii bruşte de vânzare-cumpărare. Aşa, frumoasele modele ale anilor ’40 şi ’50 ar putea fi înlocuite de maşini moderne, fade, dar totodată fiabile şi economice. Sau, într-o goană după profit, primul reflex al cubanezilor va fi să-şi vândă maşinile unor colecţionari dispuşi să plătească bani grei pentru un proiect de restaurare.

Ori supraaglomerarea străzilor va fi aşa de mare, încât din combinaţia de vechi şi nou, prima categorie va avea de pierdut, poate prin programe de genul Rabla. În această situaţie, muzeul auto intitulat Cuba se alfă în pragul demolării, ca multe din clădirile Havanei, iar cei peste 50 de ani care au stat la baza clădirii sale au ajuns în vârful pantei spre grămada de fier vechi. Iar de aici, e de ajuns ca vântul schimbării să bată o singură dată în direcţia greşită…

În încercarea virtuală de a recrea pentru fiecare atmosfera vintage cu tente nostalgice de pe străzile din Cuba, am selectat mai multe fotografii de pe deviantART.com, pe care să le savurăm prin monitoare. Galeria foto, mai sus.