Maşini pasionale: Alfa Romeo MiTo
Recent am văzut filmul „Clash of the Titans”. Pierdere de vreme.
Singurul lucru bun la această producţie hollywoodiană 3D cu actori
titraţi şi efecte speciale a fost că mi-a amintit de
volumele „Legendele Olimpului”, pe care le-am citit de
foarte multe ori în copilărie şi adolescenţă.
Zeii, eroii şi poveştile din „Legendele Olimpului” au un farmec
aparte, mai ales când eşti mic şi nu ai altă grijă decât să îţi
îmbogăţeşti imaginaţia pe zi ce trece. Deci nu ai grijile unui om
matur.
În mod inedit, senzaţii similare am trăit recent la
volanul unui model
Alfa Romeo MiTo: bucurie, fun,
plăcere. Plus acea părere de rău când se termină joaca sau
visul – în traducere, când duci maşina înapoi la importator şi nu
prea ai chef să reintri în pielea de jurnalist auto obiectiv.
Iată de ce nu voi prezenta un test cu Alfa Romeo MiTo 1.6
MJet. Ci un punct de vedere total subiectiv
şi, poate pentru unii, chiar exagerat de metaforic.
Cred că departamentul de design Alfa Romeo primeşte
ordine direct de la Afrodita, zeiţa frumuseţii şi a
iubirii. Dacă Alfa Romeo 8C este o ofrandă adusă Afroditei,
cred sincer că MiTo a fost concepută pentru „aghiotantul” Eros (sau
Cupidon, în mitologia romană).
Chiar dacă zeul metalurgiei, „inginerul” Hephaistos, ar spune că
vorbim doar de un Fiat Grande Punto redesenat, artiştii din
întreaga lume l-ar ignora, deoarece s-ar pierde în contemplarea
formelor sculpturale ale lui MiTo. Care mai avea un avantaj:
culoarea pasiunii, un roşu aprins aprobat, cu siguranţă, de
Afrodita.
Un eventual zeu al ergonomiei nu ar avea motive de nemulţumire
privitor la interiorul lui MiTo, dar, dacă Atena ar fi o zeiţă
modernă a vânătorii, poate ar strâmba din nas, pentru că
MiTo are un cockpit nici prea modern, nici prea
extravagant, cum e exteriorul – mă rog, amestecul de roşu,
negru şi gri ar trebui să te dea pe spate, dar nu te vei simţi ca
un zeu în maşină.
Ce să spun despre zeul vinului, Dionis (sau Bachus, mai cunoscut
românilor degustători de licori): nu poate duce mai mult de trei
satiri sau nimfe în maşină, iar portbagajul e prea puţin încăpător
sau modulabil pentru damigenele lui. Totuşi, oricât de obiectiv aş
fi, nu pot uita că vorbim de o maşină premium de clasă
mică, deci nu are sens să îi cerem prea mult.
Motorul diesel este destul de potent pe hârtie, dar Hermes,
mesagerul zeilor, sigur va considera performanţele maşinii doar
corecte pentru cei 120 CP. Situaţie care se schimbă dacă
apeşi butonul DNA în poziţa „D” – MiTo devine rapid o maşină
bătăioasă, numai bună pentru Ares, zeul războiului.
Care se poate bizui şi pe „diferenţialul autoblocabil” Q2 (de
fapt o găselniţă electronică), dar şi pe sistemul de direcţie
incisiv şi pe trenul de rulare foarte bine setat. Păcat că
suspensia nu este suficient de confortabilă pentru şoselele din
România, care arată de parcă în fiecare primăvară Poseidon se
enervează şi îşi năpusteşte apele peste şosele şi autostrăzi.
Şi din nou păcat că Apollo, zeul muzicii, nu va fi satifăcut de
ronţăitul dieselului – ce-i drept, când spui Alfa Romeo, te
gândeşti la un benzinar tenor, nu? Însă Atena, zeiţa înţelepciunii,
va fi de altă părere, deoarece un consum mediu de circa 5,7
litri/100 km (preponderent în modul D) e de preferat în vremuri de
criză.
Practic, la preţul de aproape 16.000 euro, Alfa Romeo
MiTo cu motorul diesel e o propunere extrem de tentantă,
chiar dacă Hera, regina capricioasă a zeilor, ar putea argumenta că
Mini Cooper D are un renume mai puternic,
Citroen DS3 este mai confortabil, iar Audi A1 este mai nou.
Dacă aş fi
supremul Zeus, nu m-ar interesa părerea soţiei mele geloase,
deoarece Alfa Romeo MiTo este o maşinuţă pur şi simplu
frumoasă şi de care te îndrăgosteşti iremediabil. Fireşte,
dacă aş fi Zeus, nu aş avea probleme cu banii sau cu această
criză…