Goana spre maşina electrică, varianta sceptică

www.buhnici.ro –
informaţie gratis despre lucrurile care
contează

Aşa cum Apple şi Google se bat la baionetă pentru fiecare
client, să nu credeţi că vânzătorii de maşini fac echipă în cursa
către viitor. Este pur şi simplu legea firii. Cel mai bun va
supravieţui, adică va face profit în loc să falimenteze.

Natural, Renault vrea să fie primul mare vânzător de automobile
electrice din lume. Au o tehnologie bunicică, în care investesc de
câţiva ani şi au simţit înclinarea pieţei spre soluţii nu doar mai
ecologice, cât ieftine pe termen lung. Atitudinea eco poate fi
deasemnea ajutată cu o strategie bună de comunicare până când să
devină fenomen.

Din acest punct de vedere
spoturile publicitare cu calculatoare, maşini de bărbierit ori
mixerul din bucătărie pe benzină sunt absolut geniale. Pe mine m-au
convins. Vreau o maşină electrică, iar ultimele modele arată în
sfârşit ca maşinile, nu ca jucăriile. Şi ştiu că nu sunt singurul
care gândeşte aşa.

Cine reinventează primul conceptul de mobilitate auto şi îl duce
spre electric, va avea peste puţin timp o piaţă excepţională. Să
vinzi maşini electrice va fi mai uşor, mai elegant, mai profitabil,
pentru că vor fi în final mai uşor de produs, reparat,
controlat.

În industria auto câţiva ani sunt o clipă. Modelele noi sunt
pregătite în 4-5 ani, fără îmbunătăţiri majore faţă de
predecesoare. Adică le mai punem câteva butoane şi rafinăm puţin
tehnologiile de la motor, transmisie, suspensii.

Maşina electrică o ia însă, din multe puncte de vedere, de la
zero, dar tehnologia avansează extrem de rapid. Acumulatorii
responsabili acum de o autonomie fragilă, de numai 250 kilometri în
condiţii bune, îşi vor dubla capacitatea peste numai un an sau doi.
Şi tot aşa. Prevăd şi soluţii de generare la bord a energiei
electrice din surse ecologice în maxim 5-6 ani.

Până atunci, problema nu este însă în fabrica de automobile, ci
acasă la noi. Cum ne încărcăm maşinuţele? Timp de 6-8 ore vor
trebui să stea la priză şi să tragă din reţea peste 2.000 de waţi
pe oră. Mai mult decât o plită electrică şi fierul de călcat
împreună. Cablurile subţiri de prin pereţi vor sări precum
artificiile.

La scară mare, oraşul nu face faţă nici măcar aerului
condiţionat, darămite câtorva zeci de milioane de waţi consumaţi
simultan. Apoi parcă văd armata de frizeri cu cleşti care vor
bântui cartierele să ne scurteze cablurile numai bune de dus la
fier vechi.

În plus, staţiile de încărcare nu sunt scumpe. 4.000 de euro
este una standard. Vorbim despre o cutie cu prize de 380V sau 220V
şi un set de siguranţe. Pentru acasă, dacă stai la casă, sunt
perfecte. Dar mi-e teamă de tentaţia furnizorilor de electricitate
care le vor instala prin oraş, pentru blochişti.

Avem deja exemplull austriac unde distribuitorul oferă staţii de
încărcat pe Mariahilfer la tarife inteligente. Se laudă că oferă
autonomie la jumătate de preţ faţă de motorină, dar uită să spună
că preţul este de vreo 10-15 ori peste cel de la priza de acasă.
Amortizarea unei investiţii atât de mici şi atât de rapid îmi
miroase a jecmăneală.

Aici se aplică o regulă mai nouă de marketing care spune simplu:
indiferent ce vinzi, important este să te poziţionezi faţă de
concurenţă, nu să oferi cel mai mic preţ posibil. Când eşti
singurul cu cablurile din oraş, cu cine să mai concurezi?

În final, scepticul subsemnat mai are un scenariu. Cum vi se
pare varianta în care ţările OPEC se trezesc că profiturile de sute
de miliarde de dolari scad numai puţin? Să zicem că suntem prin
2014 şi China nu mai creşte, India încă nu a prins gustul banului,
iar vesticii au început să cumpere maşini electrice în proporţie de
vreo 10%. Dăm drumul la robinet şi scădem pentru cinci ani barilul
cât să falimentăm maşina electrică?

Să zicem că sunt paranoic şi exagerat de sceptic. Hai să punem
pariu şi să recitim editorialul peste doi-trei ani.