Euro 6 vs Euro 5 vs Euro 4 vs… Cât de mult poluează, de fapt, maşinile noastre?

Ce ne interesează cât poluează maşinile noastre, doar noi atât ne permitem, atât cumpărăm – cam asta e deviza românilor, care-şi cumpără de trei ori mai multe maşini rulate decât maşini noi, multe dintre acestea fiind Euro 2 şi Euro 3, neîntreţinute şi extrem de poluante. E adevărat, suntem prea săraci ca să fim sănătoşi, însă chestiunea noxelor şi a particulelor cancerigene emise de maşinile noastre e mult mai importantă pentru sănătatea noastră decât curmarea emisiilor de CO2, cu care se tot mândresc producătorii auto.

Noxele duc la crearea unui strat toxic de ozon la suprafaţa solului, iar particulele microscopice rezultate în urma arderii incomplete a motorinei sunt puternic cancerigene. Praful pe care-l găsim zilnic pe mobila de acasă nu este altceva decât un amestec extrem de toxic, pe care-l regăsim de altfel şi în plămânii noştri. Atâta doar că nouă nu ne pasă atât de tare de sănătatea noastră, se pare. Producătorii auto ne spun, pe de altă parte, că lor le pasă. Iată ce sistem a pregătit grupul Volkswagen, de exemplu:

Pe scurt: pentru a limita emisiile de CO2 (care întăreşte efectul de seră ce duce la încălzirea excesivă a planetei), există mai multe căi. În general, însă, ele au legătură cu limitarea consumului efectiv de carburant, în timp ce limitarea noxelor şi a particulelor cancerigene (la diesel, mai ales), are legătură cu eficientizarea procesului de ardere, precum şi cu folosirea de aditivi speciali, care costă. Acest echilibru nu este uşor de realizat, în special atunci când producătorii de maşini au fost forţaţi să coboare limitele maxime ale noxelor de la 1.000 mg/km la maşinile non-euro, până la 60 de mg/km la maşinile Euro 6, în acelaşi timp cu înjumătăţirea emisiilor de CO2 în aceeaşi perioadă. În plus, limita microparticulelor rezultate în urma arderii motorinei a coborât de la 140 g/km la Euro 1 (era fără limită la Euro 0), la 5 g/km la Euro 6. 

Şi aici intervin şmecheriile de genul celei care ar fi fost utilizate de grupul Volkswagen în SUA (în Europa nu ştim încă dacă au aplicat aceeaşi metodă): pentru a le oferi clienţilor un consum cât mai mic de carburant, cu care eventual să se laude şi să atragă mai mulţi clienţi, dar fără a-şi creşte prea mult costurile, producătorii tind să creeze sisteme mai puţin eficiente de curăţare a gazelor de eşapament. Care e diferenţa relevată de testele independente efectuate asupra maşinilor diesel?

Fiecare literă reprezintă un model auto. SCR, LNT, EGR sunt sistemele diferite de curăţare a noxelor. SURSA

Emisiile de noxe ale maşinilor diesel Euro 6 sau echivalentul lor american, măsurate în lumea reală, nu în laborator, sunt, în medie, de ŞAPTE ori mai mari decât cele declarate, anulând practic normele Euro 4, 5 şi 6. Cercetătorii au descoperit şi faptul că anumite maşini reuşesc să fie chiar mai bune decât normele Euro 6 (nu au dat nume), în timp ce majoritatea se îndepărtează chiar şi de normele Euro 5 sau Euro 4, cu mai multe ordine de magnitudine.

Normele Euro au dus limita tot mai jos; emisiile reale de noxe nu au urmat aceeaşi dinamică, nici pe departe. SURSA

În context, este greu de pus deocamdată un diagnostic complet al motivelor care i-ar fi făcut pe cei de la Volkswagen să creeze un software care să dezactiveze, pur şi simplu, sistemele de curăţare a gazelor de evacuare atunci când maşina se deplasa în mod normal, însă pentru a înţelege un pic magnitudinea presupusei înşelăciuni trebuie să amintim un lucru: inspectorii guvernului american au descoperit că normele privitoare la noxe erau depăşite de 40 de ori! Deci nu de şapte ori, aşa cum face industria, ci de patruzeci!

Pentru a ne face o idee, iată un tabel cu privire la normele Euro (americanii au un sistem similar, dar mult mai complicat, de care nu ne vom ocupa acum):

Acum, imaginaţi-vă că emisiile de noxe ale modelelor diesel Volkswagen testate de americani erau de 40 de ori mai mari decât, de exemplu, limitele Euro 5, şi vă veţi da seama de magnitudinea minciunii din reclamele care ne prezintă vehicule curate, Bluemotion şi aşa mai departe: erau mai mult decât duble decât pentru un motor non-euro!

E păcat că studiul independent din care am citat nu numeşte maşinile testate, pentru a şti şi noi care producători îşi respectă eticheta verde (sau albastră, după caz), dar este clar că sistemul de măsurare în laborator, care le permite producătorilor auto să pretindă că au maşini curate, trebuie neapărat înlocuit de unul cu testări independente şi în condiţii mult mai apropiate de cele din lumea reală. Să nu uităm că şi emisiile de CO2/km sunt mai mari cu 38% decât cele declarate…

Până atunci, să ne ţinem un pic de nas: începe să pută rău de tot în industria auto, iar asta nu e doar de la emisii…