Din nou despre fondurile europene pentru autostrăzi

www.buhnici.ro – informaţie gratis
despre lucrurile care
contează

După ce am văzut în
editorialul trecut cum a pierdut România 200 de milioane de
euro pentru infrastructură, continuăm.

Sunt multe acronime greu de reţinut în domeniu. Cele mai
importante sunt ISPA sau POS-T. Adică programul operaţional
sectorial pentru transporturi. Sunt peste cinci miliarde de euro de
luat gratis de la Bruxelles pentru autostrăzi, drumuri, poduri,
tuneluri, calea ferată.

Dar sunt şi câteva reguli. Regulile spun că nu poţi lua banii
decât dacă faci eforturi serioase şi vizibile. Serioase înseamnă că
nu îi furi cu japca, vizibile că te ţii serios de treabă. Noi nu şi
nu…

De la integrarea în UE ar fi trebuit spre exemplu să depunem
proiecte. Adică să le spunem europenilor cam ce am vrea să facem cu
banii pe care ni-i oferă, nu ca să îi ajungem din urmă, ci ca măcar
să poată ajunge ei la noi pe asfalt fără gropi şi semafoare. Adică
măcar pe o autostradă.

Au trecut chiar şi peste jignirea cu Autostrada Transilvania
unde le dăm miliarde americanilor pentru o autostrada neconectată
la reţeaua europeana şi ne-au acordat miliarde pentru Coridorul IV,
adică pentru Nădlac-Constanţa.

Ca să depui proiecte îţi trebuie însă o echipă de oameni
verificaţi şi acreditaţi de Comisia Europeană. Îi spune Unitate de
Management. La Ministerul Transporturilor acest birou funcţionează
abia din 2009 foarte timid, adică a întârziat doi ani. În 2010 nu a
apucat să facă mai nimic, adică a depus proiecte pentru cel mult 1%
din fondurile alocate. În 2011 rupem recordul şi ajungem la 25%, pe
hârtie. Nu e nici o problemă, mai avem încă doi ani pentru restul
de 75%.

Primul impuls e să îl înjuri pe şeful Unităţii de Management. La
Transporturi e un nene de o blândeţe demnă de un bunic venerabil.
Domnul Cucu a supravieţuit sub trei miniştri în ultimii trei ani şi
face faţă încă. Nu voi uita niciodată o scenă la care am asistat pe
holuri.

Domnul Cucu iese din biroul unui superior clătinându-se. Îl
strig din spate şi îl salut. Se opreşte şi zâmbeşte amărât.
„Sunteţi cam trist…” „Nu, doar uimit!” „Haideţi, că sunt convins
că aţi auzit destule şi le-aţi văzut pe toate..” „Nu, cred că
tocmai am mai învăţat ceva. Mereu se găseşte ceva…”

Înapoi în 2007. Boom economic, bugetul explodează de fericire.
Ce face Guvernul? Angajează funcţionari şi deschide zeci de
şantiere de drumuri cu finanţare de la stat. Nici un euro din
fondurile europene, că ne permitem. Aproape nici unul nu s-a
inaugurat până azi. Majoritatea rămân în conservare, adică se fură
de pe ele ca din codru.

Schema a funcţionat cu brio cât au fost bani. E mai uşor să faci
licitaţii trucate pe bani de la buget. Pe fonduri europene e atât
de complicat că li se taie cheful rechinilor, aşa că mai bine le
lăsăm pentru mai încolo. Şi uite cum a venit criza ca să ne amintim
de ele.

Nimic nu e sigur la noi mai mult de un an sau doi. Începem ceva
şi vine altul să schimbe mersul. În primul an, primii învaţă cum
funcţionează colosul cu picioare de lut pentru ca tocmai când încep
să aibă habar, să vină alţii mai deştepţi şi mai bine susţinuţi
politic. Nu avem viziunea şi determinarea necesare să ducem ceva la
bun sfârşit dincolo de mandatul celui dinaintea noastră. Aşa e şi
la Transporturi.

Suntem pedepsiţi cu ctitorii pe care îi merităm. Lecţia istoriei
spune că dacă nu împrăştiam aşa uşor bruma de excedent din anii
creşterii economice şi ne puneam cu burta pe proiectele finanţate
din fonduri europene, nu am fi resimţit nici măcar o zi criza. Nu
am fi luat bani de la FMI, nu am fi concediat cu sutele de mii, nu
am fi tăiat pensii, salarii, alocaţii.