Care e legătura dintre luminile de sărbători şi ”şefu, bagă banu’”?
Duminică seara am parcat maşina în spatele cartofului în ţeapă, pardon, a Memorialului Renaşterii, din Piaţa Palatului, pentru a merge la Sala Dalles, unde s-a deschis iar un mic târg de iarnă, dar şi pentru a vedea luminile de sărbători din centru. Când am revenit la maşină, după ce am pornit motorul, cineva îmi bate în geam.
Puţin circumspect, întredeschid geamul. Remarc faptul că nu e vorba de vreun şantajist al parcărilor, ci de un nene cu uniformă. Adică taxator oficial pentru parcare: „Bună seara, plata pentru parcare, vă rog” în timp ce îmi rupea un tichet. „Păi e duminică, e gratis” am răspuns eu, cam contrariat.
El nu se lasă: „Din cauza la iluminatul de sărbători (nu vă place „la”-ul ăla?…) se plăteşte parcarea”. Am rămas două secunde blocat, gândindu-mă că nu prea are logică. „Păi unde scrie asta?” întreb ca un cetăţean onest, care nu pune botul fără să gândească puţin.
La care tovarăşul agent, vizibil înţepat: „Hai, şefu’, că nu stau să mă cert cu tine, trebuie să plăteşti!”. În acest punct, am simţit că tipul devine mai tupeist decât ar trebui, aşa că am reacţionat în consecinţă: „Serios? Atunci vreau să vorbesc cu şefii dumneavoastră”.
La un asemenea ton oficial şi dându-şi seama că numărul de Ungaria de pe Aveo de anduranţă nu înseamnă că la volan e un străin pe care să-l poată fraieri, omul a bătut în retragere: „Hai, şefu’, că stăm şi noi peste program să mai facem un ban…”. Nu m-am lăsat: „Cum peste program? Păi azi lucraţi? Vreau să vorbesc cu şefii care v-au pus să staţi azi aici!”.
Dând a lehamite din mână, agentul s-a depărtat, în direcţia altei maşini care tocmai parca, poate dădea de vreun fraier serios, nu încăpăţânat, ca mine. Iar eu am rămas să rumeg câteva idei.
Unu la mână ar fi: pe fond de criză economică şi dezastru financiar, angajaţii de la parcări încearcă să îşi rotunjească veniturile preluând rolul şantajiştilor parcărilor, dar cu texte şi uniformă oficiale? Mie mi se pare că asta ar intra la capitolul înşelăciune. Poate mă veţi admonesta: „Oraane, e spiritul sărbătorilor, dă-i şi omului de o pâine, ce, te zgârceşti la 2 lei…”. Însă eu ştiu de mic o vorbă – azi un ou, mâine un bou. Sau sunt prea plin de principii?
Doi la mână: să presupunem, deşi nu cred, că omul avea dreptate şi şefii de la parcări au decis ca agenţii să-şi facă treaba şi în weekend. Păi cu ce drept au luat decizia asta? Panourile alea care spun că parcarea e gratuită sâmbăta şi duminica sunt degeaba? Nu cumva consiliul local ar trebui să aprobe aşa ceva? Sau e ţara lui papură-vodă şi trebuie să acceptăm fără să crâcnim orice abuz?
Deci, care să fie adevărul: s-a transformat agentul ad-hoc într-un şantajist oficial al parcărilor sau şefii s-au gândit să profite de momentul iluminării de sărbători să mai stoarcă un ban de la populaţie? Presupun că nu are sens să întreb dacă autoritpţile vor lua măsuri. E, până la urmă, un episod insignifiant într-o mare de abuzuri, cine să-şi piardă timpul cu aşa ceva în afară de mine?