Undeva prin 2013, prim-ministrul României declara vă nu va mai candida la alegerile parlamentare dacă autostrada Comarnic-Braşov nu va fi gata până în 2016. Suntem deja la mijloc de 2014, iar autostrada nu are încă finanţare, nici studii care să permită reactualizarea acordului de mediu. Cu alte cuvinte, pentru a cita din actualul ministru al Transporturilor, care se pare că va relua autostrăzile sub aripa sa: „Ori ne ducem înainte, ori ne ducem înapoi.” Dar în ce sens va fi autostrada Comarnic-Braşov terminată, asta aflăm abia la toamnă, după cum veţi putea citi din articolul detaliat al colegilor de la Gândul, citat mai sus.
Chiar dacă se vor alinia toate stelele (inclusiv cele de pe epoleţii băieţilor deştepţi) şi autostrada va avea atât finanţare, cât şi toate documentele necesare, nu putem spera ca lucrul efectiv la ea să înceapă mai devreme de finalul lui 2015, iar asta într-un scenariu desprins dintr-un film cu elveţieni, nu cu guvernanţi români.
Că autostrada lungă de 53 de kilometri ar urma să coste 1.8 miliarde de euro deja nu ne mai sare în ochi. Păi ar trebui să ne sară, pentru că asta înseamnă că ar costa aproape 34 de milioane de euro pe kilometru, cost echivalent cu construirea întregului segment la nivel de tunel cu două benzi pe sens şi bandă de urgenţă, dacă este să ne luăm după standardele de cost după care au fost executate, totuşi, celelalte tuneluri la nivel de autostradă din ţara noastră (cost 27 de milioane de euro pe km). Iar acesta este, evident, preţul de pornire.
Banii pentru acest tronson ar fi venit din acciza suplimentară. Cea care va susţine, de fapt, pensiile şi educaţia…
În lipsa respectării standardelor de cost impuse de specialiştii UE pe autostrăzile finanţate de Uniune, ne putem aştepta ca acest cost final să fie, ca şi până acum, mult mai mare. Vor fi invocate, evident, problemele de sol, dificultatea de a face tuneluri urmate de viaducte prin zona montană, stresul adus urşilor din zonă, preţurile mari cerute de proprietarii terenurilor din zonele de conexiune şi câte şi mai câte. Corect, nu putem aplica un standard de cost la fiecare kilometru în parte al autostrăzii, tocmai din cauza acestor dificultăţi, însă la 50 de kilometri putem face o medie, căci o mare parte nu vor fi în zonă montană, ci într-una de deal, nu?
Mai mult, spre deosebire de autostrăzile cu finanţare deja oferită de UE, dar pe care domnii Şova şi Ponta le-au amânat sine die (doi ani s-au pierdut pentru autostrada Piteşti – Sibiu, care poate fi finanţată nerambursabil de către UE în proporţie de 95%!!), această autostradă presupune fonduri generoase de la Buget, de circa 900 de milioane de euro din banii noştri (să nu mai amintesc că va trebui apoi să plătim din nou şi individual pentru a merge pe ea, pentru a face şi constructorul profit, da?). Cum România s-a angajat să nu mai bage botul în borcanul cu miere atunci când nu-şi permite acest lucru (i.e. să nu mai angajeze datorii pe care nu şi le poate permite), apar, evident, problemele de finanţare cu privire la care avertizasem deja acum mai bine de şase luni. Ar fi de interes şi să aflăm de ce preferă guvernanţii să se împrumute cu dobândă de la BERD şi BEI, în loc să ia banii gratuit de la UE pentru tronsoanele pe care toată comunitatea de afaceri le consideră prioritare?
Că BERD şi BEI sunt reticente în a acorda finanţare unui astfel de proiect nu e de mirare, pentru că, atât timp cât întreg proiectul este pregătit amatoriceşte, ele nu-şi pot asuma riscuri prea mari. Iar dacă şi le vor asuma, atunci să fiţi siguri că ele se vor reflecta şi în preţul banilor pe care îi vor oferi.
Este necesară o autostradă între Braşov şi Comarnic? Desigur. Este foarte necesară. Dar atât timp cât nu ai cu ce să o faci, nu este mai logic să te concentrezi mai întâi pe tronsoanele care ar primi finanţare rapidă, care pot fi făcute cu costuri cât mai mici, ţinute sub control prin respectarea normelor draconice de cost europene, aşa cum s-a reuşit deja să se facă în privinţa tronsoanelor începute de foştii guvernanţi şi terminate de actualii de la putere tocmai pentru că au respectat acele standarde de cost, ca să nu piardă banii de la UE? Ba au reuşit performanţa, pe alocuri, să iasă cu autostrăzile sub costul estimat iniţial – fapt pentru care ar trebui lăudaţi, dar tocmai de aceea e cu atât mai de neînţeles graba lor de a nu învăţa din aceste succese care nu pot fi negate!
Păi ar fi mai logic, desigur, să faci mai întâi autostrăzile pentru care ai bani (bani care pot fi pierduţi dacă nu le încep urgent). Dar numai dacă nu cumva logica e inversată, iar interesul e să ai costuri cât mai mari, la care studiile de fezabilitate, studiile de mediu şi celelalte contracte asociate de milioane de euro să nu mai pară atât de mari. Iar dacă autostrada asta nu se mai face până la urmă nici în 2017 (anul în care, dacă suntem realişti, ar putea începe construcţia, iar nu terminarea ei), atunci putem cita din nou din domnul Ioan Rus, noul ministru al Transporturilor: „Ori ne ducem înainte, ori ne ducem înapoi”.
Înapoi da, dar unde?