Audi vs. BMW vs. Mercedes – noile modele

Autor: Dan Vache 16 iul. 2009 Opinii

Quattro, xDrive şi 4MATIC sunt indicativele care împodobesc orice model SUV sau crossover ale celor trei mărci în discuţie: Audi, BMW, respectiv Mercedes.

–––––––––––––––––

Metoda downsizing a fost aplicată de toţi, însă primul dintre cei trei care va scoate pe piaţă cel mai mic SUV premium este BMW, cu proaspătul BMW X1, bazat pe platforma lui BMW Seria 1. În curând, X1 va primi răspunsul lui Audi Q3 (bazat pe viitorul A1), iar Mercedes vehiculează indicativul GLA, un frate mai mic pentru GLK. Cu alte cuvinte, oferta în domeniul SUV-urilor premium de categorie mică va fi foarte bogată, BMW având un avans de cel puţin un an faţă de ceilalţi doi.

Audi Q3 se va baza pe Audi A1, BMW X1 deriva din BMW Seria 1, iar Mercedes GLA va fi pe platforma lui BLK

Să nu uităm că bavarezii vor arunca pe piaţă şi un SUV Mini, cel mai probabil denumit Crossman, urmând a beneficia de o felie serioasă din piaţă. Cel mai puternic inamic al lui X1 preconizez că va fi Audi Q3: pe de o parte, stilul lui BMW X1 nu a fost primit cu prea mult entuziasm de public, pe de altă parte Audi Q3 va continua linia sigură a lui Q5, bazându-se pe o politică agresivă de preţuri. GLA este programat destul de târziu, aşa că va fi greu să recupereze terenul.

–––––––––––––––––

Audi A4 Allroad, fara raspuns BMW sau MercedesÎnainte de a trece la SUV-urile compacte, să aruncăm o privire peste modelele crossover. De fapt, putem vorbi doar de unul singur: noul Audi A4 Allroad. Cei de la Audi se pare că încă mai cred în succesul (modest, aş spune) al acestui tip de vehicul, chiar dacă în gamă acesta va fi "încolţit" de SUV-urile Q3 şi Q5.

BMW a anunţat că a renunţat la proiectul unui crossover bazat pe BMW Seria 3, deşi zvonurile unui BMW Seria 3 GT (după modelul lui Seria 5 GT) nu exclud o viitoare versiune în stil crossover. Mercedes nu intră în acest joc, aşa încât, deocamdată, Audi A4 Allroad nu are cu cine se bate din direcţia celor doi concurenţi germani.

–––––––––––––––––

Iar acum, SUV-urile compacte: Audi Q5, BMW X3 şi Mercedes GLK. Dintre acestea, modelul bavarez este cel mai vechi şi urmează să fie înlocuit la anul cu o nouă generaţie. Deşi este hulit ca fiind unul dintre cele mai nereuşite BMW-uri din istoria companiei, din punct de vedere stilistic, X3 a reuşit un succes foarte bun de piaţă. Însă, o dată cu apariţia concurenţilor, poziţia sa este ameninţată serios.

Audi Q5 este noua vedeta, BMW X3 va fi inlocuit, iar Mercedes GLK are un succes moderat

Iar noua stea în acest segment devine Audi Q5 – un SUV compact cu un stil foarte agreabil, un interior excelent şi o tehnică reuşită. Mă îndoiesc că viitorul X3 va reuşi să îl depăşească pe Q5, în timp ce din direcţia lui GLK nu prea au de ce să îşi facă griji cei de la Audi.

–––––––––––––––––

Din nou, o mică pauză, pentru a vorbi despre crossoverele de categorie mare – unde Audi este cel mai cunoscut, datorită lui Audi A6 Allroad, aflat la a doua generaţie, chiar dacă stă în umbra lui Q7. Un fel de răspuns a dat Mercedes, prin R-Class (un monovolum bazat pe platforma tehnică a lui ML), dar succesul acestuia a fost modic faţă de al lui A6 Allroad.

Fiindcă vorbim de o nişă mai altfel, îmi permit să introduc în ecuaţie BMW, cu modelul lor X6 – primul SUV-coupe cu 4 uşi. Acest model este identic tehnic şi, în mare parte, stilistic cu SUV-ul bavarez X5, din care provine, încercând, cu destul de mare succes, să atragă şi un alt fel de clientelă.

Audi A6 Allroad este, intr-un fel, concurat de BMW X6, derivat din X5, dar si de Mercedes R-Class

Aşadar, Audi A6 Allroad vs. BMW X6 vs. Mercedes R-Class. Un meci din care putem elimina cu uşurinţă ultimul concurent. Deocamdată, X6 are un avantaj, ineditul conceptului dând naştere la o adevărată modă, dar… oare cât de trecătoare? Atât în cazul lui Audi A6 Allroad, cât şi în al lui X6, este de remarcat faptul că profitul celor două mărci a fost destul de mare, deoarece au obţinut modele foarte atractive cu investiţii foarte mici (maşinile fiind derivate, cu modificări nu foarte mari, pe platforme de succes, deja existente).

–––––––––––––––––

Iată-ne ajunşi şi la categoria grea, a SUV-urilor de lux, unde asistăm la o confruntare pe bani foarte mulţi: Audi Q7 vs. BMW X5 vs. Mercedes ML. Dintre aceste modele, X5 este cel mai recent, dar va primi în curând un facelift, Q7 a prrimit deja un facelift, iar ML urmează să fie înlocuit cu cea de a treia generaţie la sfârşitul lui 2010.

BMW X5 ramane de succes, urmat de Audi Q7 si de Mercedes ML, care va fi inlocuit de a treia generatie

Chiar dacă Mercedes a dat tonul acestui segment al SUV-urilor de lux cu prima generaţie ML, indicativul X5 s-a impus ulterior fără probleme – în principal datorită faptului că oferea cele mai bune performanţe pe şosea pentru un SUV de asemenea calibru (90% din timp terenul predilect al acestui gen de maşini). Apariţia lui Audi Q7 i-a pus ceva beţe în roate SUV-ului bavarez, însă, per total, notorietatea lui BMW X5 rămâne la cote mai ridicate decât ale concurenţilor.

Mercedes GL, fara concurenti Audi sau BMWŞi nu cred că noua generaţie Mercedes ML va schimba acest lucru, în timp ce Audi Q7 se loveşte şi de concurenţa fratricidă: Volkswagen Touareg şi Porsche Cayenne, modele cu care împarte platforma tehnică.

Totuşi, în ce priveşte vânzările în acest domeniu al SUV-urilor de lux, Mercedes se mai bazează şi pe serviciile marelui Mercedes GL, care nu are un corespondent în gamele BMW sau Audi – la fel cum se întâmplă şi cu venerabilul offroader Mercedes G-Class, care, în timpul cât i-a mai rămas, nu va apuca să vadă vreun concurent BMW sau Audi.

Deci, până la urmă, care brand este cel mai puternic în momentul de faţă: Audi, BMW sau Mercedes?

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide