5+1 maşini testate în 2013 care mi-au plăcut cel mai mult

Autor: Oraan Mărculescu 08 ian. 2014 Opinii

Uneori mă mai întreabă lumea: ”câte maşini ai testat până acum?”. Şi îmi dau seama că nu am ţinut niciodată o evidenţă. Nici memoria nu prea mă mai ajută, aşa încât mă limitez la a spune ”în jur de câteva sute”.

E cazul, însă, să fac ordine, aşa încât, privind retrospectiv anul 2013, mi-am dat seama că am condus câteva modele care m-au surprins peste limitele obiectivităţii. Aşadar, iată preferate mele din 2013, în ordinea descrescătoare a importanţei.

Locul 5. Ford Fiesta ST – citeşte testul din ProMotor

Precedenta generaţie Fiesta ST, cu un motor aspirat de 2,0 litri, era un utila interesant, dar îi lipseau multe lucruri care să facă maşinuţa cu adevărat atractivă.

… aşa eram pe viraje, mă concentram şi mă distram în acelaşi timp…

Noul Fiesta a primit dreptul la varianta de top ST de-abia după facelift, însă ce diferenţă! Maşina arată excelent, înăuntru m-am simţit excelent, iar caracterul fun este peste aşteptările unuia care considera că Renault Clio RS era referinţa segmentului hot-hatch-urilor de clasă mică.

Într-un cuvânt, Fiesta ST e o bombiţă sexy care m-a făcut să salivez tot timpul cât am fost la volan (sau în dreapta). Şi nu cred că e vorba de ”middle age crisis”!

Locul 4. Mazda6 CD175 – citeşte testul din ProMotor

Modelul Mazda6 mi-a plăcut încă de la apariţia primei generaţii, dar nu consideram că o berlină de clasă medie mi se potriveşte. Nici acum nu consider că aş putea fi un astfel de client, însă noua generaţie Mazda6 m-a subjugat de la primul contact pe care l-am avut la începutul lui 2013.

Ulterior, am avut ocazia unui test mai lung în România, de peste 1.500 de kilometri, cu varianta diesel de top Mazda6 CD175. Care mi-a demonstrat că japonezii sunt, scuzaţi limbajul, daţi dracului cu tehnologia lor SKYACTIV.

Ah, Gutâiul parcă nu mi s-a părut niciodată aşa de fain ca la volanul lui Mazda6!

Nicio altă berlină de clasă medie, fie ea şi premium, nu mi se mai pare convingătoare faţă de Mazda6. Şi, dacă aş avea banii pe care îi reclamă, tare mi-e că m-aş transforma în client de clasă medie doar de dragul acestei berline…

Locul 3. Mercedes G-Class – citeşte testul din ProMotor

Din moment ce am Suzuki Jimny, poate părea evidentă afinitatea mea pentru cel mai performant offroader de serie al momentului. Însă a fost nevoie de o zi întreagă pe coclauri cu multe noroaie pentru a realiza că, deşi conceptual G-ul e mai vârstnic decât mine, rămâne o soluţie mult mai bună decât orice SUV modern.

That’s the way (a-ha a-ha) I like it (a-ha a-ha). Ştiţi melodia, nu? E despre noroi şi aventură…

Evident, câtă vreme vorbim de capacităţi offroad, nu de mofturi gen dinamism pe şosea ori dotări high-tech. Mă rog, fiind un offroader luxos, nu se face de ruşine pe asfalt nici în versiunea de motorizare de bază, în timp ce echiparea e bogată.

Dar cel mai important este că pachetul tehnic ”old school” este cu adevărat competent. Iar, dacă aş fi milionar, aş prefera G-ul la orice oră pentru escapadele montane (sper că Jimnylică nu a devenit prea gelos după această afirmaţie…).

Locul 2. Mazda3 – citeşte testul din ProMotor

Încă o maşină Mazda în topul personal? Parcă şi aud: ”pe ăsta îl plătesc cei de la Mazda!”. Ipoteză eronată. Pentru că japonezii pur şi simplu au făcut maşini pe gustul meu. Iar noua Mazda3, chiar şi după ce am rămas impresionat de Mazda6, nu mă aşteptam să mă dea pe spate într-un asemenea stil.

Senzaţii. Senzaţii? Senzaţii! Numai cine-o conduce înţelege

Aşa cum Mazda6 îmi place mai mult decât orice berlină de clasă medie, la fel şi Mazda3 mi se pare cea mai agreabilă compactă a momentului. Ba chiar mai faină decât unele hot-hatch-uri compacte, chit că vorbim de un pachet tehnic mai slab pe hârtie. În realitate, însă, Mazda3 e un utilaj de senzaţii savuros şi zău că n-am cum să explic de ce m-a cucerit. Hmmm… SKYACTIV o fi sinonim cu voodoo?

Locul 1. Renault ZOE – citeşte testul din ProMotor

Poate că precedentele maşini v-au făcut impresia că sunt un împătimit al senzaţiilor la volan. Însă adevărul este că de câţiva ani încoace (poate o fi şi efectul înaintării în vârstă) am devenit mult mai sensibil la problemele poluării. Plus background-ul de inginer, care mă face să înţeleg cât de ineficiente sunt motoarele cu ardere internă, mai ales în comparaţie cu motoarele electrice.

Sunt ecologist şi sunt mândru de asta. Iar ZOE mă reprezintă, chiar dacă nu e vopsit în verde

Rezultatul e simplu: m-am transformat în probabil cel mai mare avocat al maşinilor electrice din presa auto de la noi. Iar Renault ZOE mi se pare cea mai potrivită maşină pentru necesităţile mele (şi chiar sper să ajung să îmi permit una). Asta în ciuda reticenţei multora dintre voi. Dar nu are rost acum să mai pierd timpul cu argumente în favoarea ideii că Zoe e maşina mea preferată, nu doar din 2013.

Sunt curios, însă, ce surprize mă aşteaptă în 2014. Pentru că se anunţă multe noutăţi, unele dintre ele realmente interesante.

Menţiune: BMW M3 E30

Cu ocazia workshop-ului BMW M Press Event din primăvara lui 2013, am avut onoarea de a face un tur de circuit (nu în forţă, ci mers uşor, cu grijă) la volanul unui BMW M3 E30 impecabil restaurat. O maşină construită în 1988, când aveam 10 ani. O chestie pe care subconştientul meu (rămas, se pare, blocat în perioada adolescenţei…) o consideră cea mai savuroasă experienţă din 2013.

BMW M3 E30. Impecabil restaurat. Din 1988. Când aveam 10 ani. Cred că zâmbetul e cam ca şi atunci


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide