Volvo şi Baidu vor dezvolta şi construi împreună maşini electrice şi autonome

Autor: ProMotor 01 nov. 2018 Mașini electrice
Volvo şi Baidu vor dezvolta şi construi împreună maşini electrice şi autonome

Constructorul Volvo şi Baidu, compania IT din China care deţine motorul de căutare cu acelaşi nume, vor dezvolta şi construi împreună maşini electrice şi modele autonome, scopul fiind comercializarea în China, cea mai mare piaţă auto din lume.

Volvo este primul constructor străin care încheie o colaborare atât de strânsă cu Baidu. Cele două companii vor lucra împreună pentru a pregăti producţia de masă a modelelor electrice şi autonome. Colaborarea cu Baidu este prima de acest fel pentru Volvo, iar compania chineză a ales constructorul suedez datorită renumelui său din industrie privind siguranţa pasagerilor.

În baza colaborării, Baidu va contribui cu platforma sa de condus autonom, denumită Apollo. Volvo vine cu know-how-ul său în construcţia de maşini şi va oferi acces la tehnologiile avansate pe care le deţine.

Potrivit estimărilor industriei auto, China va deveni cea mai mare piaţă de maşini autonome la nivel mondial în următorii zeci de ani. Compania de cercetare de piaţă IHS Markit prezive că aproximativ 14,5 milioane de modele autonome vor fi vândute în China până în 2040, volumul total la nivel mondial la acea dată fiind estimat la 33 de milioane de unităţi.

Planurile de viitor Volvo includ o poziţie de top în clasamentul constructorilor de modele electrice şi autonome.

Compania Volvo Cars a făcut parte din Volvo Group până în 1999, apoi a fost vândută către Ford. În 2010, Zhejiang Geely Holding (Geely Holding) din China a achiţionat Volvo de la Ford şi constructorul suedez cu o vechime de aproape 100 de ani a rămas de atunci în portofoliul grupului chinez.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide