Vânzările de maşini electrice şi hibride şi-au continuat creşterea în 2018
Autoturismele “verzi“ (electrice şi hibride) au continuat în 2018 tendinţa de creştere puternică începută în urma cu 2 ani, ca urmare a interesului tot mai ridicat al persoanelor fizice şi juridice pentru această categorie de autovehicle, informează APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule).
Acest trend este susţinut de stimulentele acordate de stat prin Programele “Rabla” (hibride) şi “Rabla Plus” (electrice şi hibride plug-in), dar şi oferta largă a importatorilor şi dealerilor din România.
Astfel, în 2018, ponderea acestor modele în parcul auto din România a atins 2,9%, în creştere de la 2,1% în 2017.
Volumele sunt încă mici în raport cu celelalte două categorii de combustibili, însă creşterea procentuală este mare, atât pentru modelele electrice, precum şi pentru hibride.
Astfel, vânzările de modele electrice au crescut anul trecut cu 92% faţă de 2017, la 987 de unităţi, aproape dublând numărul modelelor din piaţă. În acela şi timp, vânzările de hibride au crescut cu aproape 60% în 2018, ajungând la 3.585 de unităţi.