Serviciul de car-sharing cu maşini electrice Spark se lansează în România săptămâna viitoare

Autor: ProMotor 05 iul. 2019 Mașini electrice
Serviciul de car-sharing cu maşini electrice Spark se lansează în România săptămâna viitoare

Spark, serviciul internaţional de e-car sharing, vine în capitala României cu o flotă formată în totalitate de maşini electrice.

Serviciul va fi furnizat sunt brandul SPARK de compania nou înfiinţată „Spark Car Sharing SRL”, parte a grupului internaţional „SPARK Technologies UAB”, care are sediul în Lituania. Misiunea SPARK este aceea de a oferi soluţii de transport la preţuri competitive şi eco-friendly.

Potrivit unui studiu realizat de Statista, Bucureştiul se află pe locul 11 în topul celor mai congestionate metropole din întreaga lume. Un alt studiu arată că un bucureştean pierde aproximativ 103 ore pe an stând în trafic doar pe traseul de acasă către muncă şi înapoi.

Cele mai recente studii de piaţă arată că utilizarea unei singure maşini a unui serviciu de sharing echivalează cu utilizarea a 14 maşini personale în termeni de trafic, parcări şi costuri. În plus, legislaţia actuală permite utilizarea gratuită a parcărilor publice din Bucureşti de către cei care au maşini electrice.

În ceea ce priveşte poluarea, potrivit numbeo.com, Bucureştiul se află pe locul 6 în Europa în ceea ce priveşte indexul de poluare, iar maşinile se află în top 5 principale surse de poluare în oraşe. Prin utilizarea maşinilor electrice, cantitatea de emisii poluate poate fi redusă considerabil, în condiţiile în care acest tip de autovehicule nu emit noxe.

SPARK este un brand internaţional de e-car sharing din Europa. Compania privată „SPARK Technologies UAB” (Lituania) controlează operaţiunile SPARK din Lituania, Bulgaria şi România. Fondatorul şi CEO-ul companiei este Nerijus Dagilis, cel care a lansat serviciul în premieră în Vilnius, în 2016. Investiţiile în dezvoltarea companiei au ajuns deja la aproape 10 milioane de euro.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide