SEAT el-born este autoturismul-concept complet electric al producătorului spaniol. Acesta a fost prezentat publicului în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Autoturismul a fost creat şi dezvoltat în Barcelona şi este produs în uzina Volkswagen din Zwickau, Germania. SEAT devine a doua marcă a concernului care va introduce un vehicul complet electric bazat pe platforma MEB.
Acumulatorii îi oferă maşinii o autonomie de până la 420 kilometri, iar cu motorizarea sa de până la 150 kW (204 CP) poate accelera până la 100 km/h în aproximativ 7,5 secunde. Bateriile au nevoie de numai 47 de minute pentru a se încărca până la 80% din capacitatea maximă.
el-born este dotat cu un sistem avansat de management al căldurii, pentru a prelungi autonomia, chiar şi în condiţii extreme. Utilizând o pompă de încălzire se scade consumul de electricitate pentru încălzire, permiţând o creştere a autonomiei cu 60 de kilometri, extrem de util în ţări în care temperaturile sunt constant foarte scăzute.
În contextul străzilor din ce în ce mai aglomerate, vehiculele trebuie să contribuie la decongestionarea oraşelor. SEAT el-born integrează cele mai noi tehnologii pentru conducere autonomă şi conectivitate.
SEAT el-born este dotat cu două sisteme pentru conducerea autonomă, care permit automatizarea parţială a direcţiei, acceleraţiei şi frânării autoturismului.
Lansarea pe piată a autoturismului este prevăzută pentru anul 2020.