O companie din Germania numită e.Go Mobile va începe să producă un vehicul electric care va costa jumătate din preţul celui mai ieftin model Tesla 3.
Chiar dacă aceasta firmă nu este populară acum, are un potenţial mare de a-şi pune în aplicare planurile, scrie carscoops.com. Acest lucru se datorează faptului că se concentrează pe fabricarea de maşini electrice accesibile, lucruri pe care alte companii cunoscute nu au reuşit să-l facă, cu excepţia unor fabrici din China, dar care nu au început să exporte maşini în afara ţării.
e.Go Mobile a fost fondată de profesorul Günther Schuh, cel care a promovat dubiţa electrică StreetScooter, vândută către Deutsche Post în 2014. Această vânzare a dat capitalul necesar pentru a pune bazele e.Go Mobile. I s-a alăturat şi furnizorul german de automobile ZF Friedrichshafen care a investit 135 milioane de euro în cadrul companiei, ca parte a unui proiect de dezvoltare comună a unui autobuz autonom.
Primul model e.Go este denumit Life şi este o maşină cu patru locuri în interiorul unei caroserii puţin mai scurte decât cea a lui Fiat 500.
Maşina este disponibilă în trei configuraţii diferite de baterii. Cea de bază va fi e.Go Life 20, care va avea o baterie de 14,9 kWh ce va alimenta un motor electric de 20 kW (27 CP). Autonomia lui va fi de 121 km (75 mile). Această versiune va începe de la un preţ 15.900 de euro, în Germania.
Modelul e.Go Life 40 utilizează o baterie de 12,1 kWh şi un motor de 40 kW (54 CP) pentru o autonomie de 142 km (88 mile) şi un preţ de pornire de 17.400 de euro.
În cele din urmă, e.Go Life 60 are o baterie de 12,5 kWh şi un motor de 60 kW (80 CP) şi oferă o autonomie de 184 km (114 mile) la un preţ de bază de 19.900 de euro.