Ce trebuie să știi dacă vrei să cumperi o mașină electrică second hand

Autor: George Cristea 11 sept. 2020 Știri auto

Mașinile electrice sunt vedetele vânzărilor în pandemie, fiind singurul segment care și-a menținut creștere în condițiile în care piața auto s-a prăbușit. Pe piață sunt acum mai multe modele, ceea ce înseamnă că și piața second hand a început să ofere modele electrice cu prețuri accesibile. Iată ce trebuie să știi dacă vrei să cumperi o mașină electrică second hand.

Intră în Galeria FOTO

Vânzările de mașini electrice în România au înregistrat în primele opt luni ale anului o creștere cu 27,4%, de la 912 unități în 2019 la 1.162 de unități în 2020. În termeni absoluți, aceste 1.162 de mașini electrice reprezintă abia 1,6% din totalul vânzărilor de mașini, dar progresul este încurajator. În România se vând din ce în ce mai multe mașini electrice iar infrastructura de încărcare crește spectaculos.

Unul dintre factorii care frânează adoptarea mașinilor electrice este prețul încă ridicat al acestora, chiar și atunci când luăm în calcul subvențiile generoase acordate prin programele Rabla Clasic și Rabla Plus. În aceste condiții, perspectiva de a cumpăra o mașină electrică de pe piața second hand devine din ce în ce mai atrăgătoare, mai ales că și oferta de modele este din ce în ce mai bună. În plus, legislația restrictivă cu mașinile poluante și zonele de excluziune din marile orașe îi fac pe oameni să se gândească de două ori înainte de a mai cumpăra o mașină cu motor termic.

Cumpărarea unei mașini second-hand poate fi o experiență complicată și uneori chiar neplăcută. În cazul mașinilor electrice, lucrurile sunt și mai complicate, iar potențialul cumpărător trebuie să aibă mai multe lucruri în vedere pentru a se putea bucura de mașina electrică achiziționată. Iată ce trebuie să știi dacă vrei să cumperi o mașină electrică second hand.

Din fericire, mașinile electrice au mai puține componente care se pot defecta decât o mașină cu propulsie termică, așa că poți să uiți de chestii potențial costisitoare în caz de defecțiune. Adio probleme cu ambreiajul, turbina sau cutia de viteze. În plus, uzura unor componente, cum sunt cele ale sistemului de frânare, este infimă. Însă înainte de a te bucura și a sări să cumperi imediat un model electric trebuie să mai ții cont de câteva lucruri simple.

Cum alegi cea mai bună mașină electrică second hand?

Prima întrebare la care trebuie să răspunzi este dacă o mașină electrică este cea mai bună opțiune pentru tine. Pentru cei care stau la curte și au posibilități de încărcare acasă sau la serviciu, o mașină electrică va aduce avantaje palpabile, mai ales dacă distanța parcursă zilnic se încadrează în limita de autonomie a mașinii. Pentru alții care parcurg frecvent distanțe mari prin țară, iar posibilitățile de încărcare sunt limitate, s-ar potrivi mai bune o mașină alimentată cu benzină, motorină sau hibridă.

Practic, problema încărcării este cea mai spinoasă. Dacă nu ai acces la un garaj sau parcare cu stație de încărcare proprie, o mașină electrică nu e chiar ce-ți trebuie. Chiar și în condițiile în care poți alimenta la stațiile publice, acest lucru ar putea să se dovedească nepractic pe termen lung. Asta deoarece este posibil ca punctul de încărcare la care mergi să fie ocupat, să nu funcționeze sau să nu ofere opțiuni de încărcare potrivite pentru mașina ta.

Odată ce ai stabilit că o mașină electrică este exact ceea ce ai nevoie, va trebuie să te gândești la sistemul de încărcare. Aproape toate modelele electrice oferă posibilitatea încărcării de la o priză casnică obișnuită, dar acest lucru nu este practic, mai ales dacă vorbim de capacități mari ale bateriei. În acest caz, o încărcare completă ar putea să dureze zile. Dincolo de asta, multe mașini folosesc sisteme de încărcare diferite, cu toate că cele mai multe mașini moderne au aderat la standardul CCS cu șapte electrozi.

De ce trebuie să ții cont la cumpărare?

Cea mai importantă componentă a unei mașini electrice, și cea mai scumpă totodată, este bateria. La un model second hand, aceasta este principalul punct nevralgic, care ar putea să facă diferența dintre un șofer fericit și unul păcălit. Asta deoarece schimbarea bateriei ar putea să coste chiar mai mult decât mașina pe care ai cumpărat-o. Din fericire, cei mai mulți constructori auto asigură perioade de garanție generoase pentru baterii. Prin urmare, înainte de a scoate banii, verificați modul în care bateria își menține starea de încărcare și ce capacitate reală oferă față de bateria modelului nou.

Dincolo de baterie, nu sunt multe lucruri care pot merge rău la o mașină electrică. Motoarele electrice sunt în general fiabile și, chiar dacă mai au nevoie de schimbarea unor rulmenți în cazul unei uzuri avansate, astfel de reparații nu sunt costisitoare.

La cumpărare, verificați că sistemele electronice ale mașinii funcționează – un automobil electric este de regulă generos echipat și dispune de sisteme electronice complexe. Cele mai multe mașini electrice au fost utilizate în traficul urban, așa că fii atent la uzura trenului de rulare și la eventualele lovituri.

Ofertele de mașini electrice second-hand au devenit mult mai accesibile, după cum o dovedește acest Mitsubishi care poate fi cumpărat cu numai 5.000 de euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide