Camera unei Tesla Model 3 surprinde momentul în care cade un meteorit – VIDEO

Publicat: 01 06. 2020, 16:57
Actualizat: 01 06. 2020, 16:57

Modul Sentry al mașinilor Tesla surprinde tot felul de lucruri neobișnuite. De la hoți care jefuiesc mașini la persoane care vadalizează, și, mai nou, filmează și meteoriți care se apropie de Terra.

Meteoriții nu sunt chiar atât de rari pe cât de mulți cred. În fiecare an, aproximativ 6.100 de meteoriți sunt suficient de mari pentru a ajunge pe pământ – adică, în medie, 17 meteoriți în fiecare zi! Deci, nu este prea surprinzător faptul că o cameră video a unei mașini Tesla înregistrează un astfel de eveniment.

Intră în galeria foto

Pe măsură ce tot mai multe Tesla sunt pe șosele, ne așteptăm să vedem tot felul de înregistrări care până acum nu putea fi surprinse atât de ușor. Cu atâte camere video în jur cu toții trebuie să înțelegem și să acceptăm că suntem urmăriți și înregistrați, fără permisiunea noastră. Cam asta este viața în secolul XXI.

Tesla Model 3 filmează un meteorit în Hawaii

Mașina tocmai fusese parcată într-o zonă rezidențială din insulele Hawaii. Proprietara mașinii tocmai cobora când a observat o stea pe cer care devenea tot mai mare. La început a crezut că este un avion care se apropie de aeroportul din apropiere. Videoclipul nu redă cu acuratețe dimensiunea și luminozitatea „mingii” de foc, dar ne putem face o idee despre cât de mare era în realitate din moment ce o cameră atât de mică precum a unei Tesla poate surprinde imaginea.

VIDEO

Sentry Mode este o opțiune foarte folositoare a mașinilor Tesla. Modul de funcționare este simplu. Acesta permite înregistrarea video la 360 de grade în jurul mașinii, cu aceleași camere și senzori pe care îi folosește la condusul autonom sau prevenirea accidentelor. Diferența față de o cameră obișnuită de bord constă în faptul că înregistrările sunt făcute când mașina este parcată, fără ca șoferul să fie prezent în mașină.