Ca orice artă, și designul auto este subiectiv.
Estetica este cel mai subiectiv lucru la o mașină și, prin urmare, nu există un răspuns corect sau greșit la întrebarea: „Care este cea mai urâtă mașină din lume”. Nimeni nu are dreptate sau greșește în acest domeniu, însă pentru anumite modele se poate obține o oarecare unanimitate.
Având în vedere câte mașini noi sunt lansate în fiecare an nu este de mirare că multe dintre ele vor fi mai puțin spectaculoase cu trecerea timpului. Lista lucrurilor care contribuie la urâțenia acestor mașini poate fi mai lungă: culoarea, forma farurilor, forma caroseriei, forma grilei sau forma stopurilor.
-Nissan S-Cargo
-Sebring-Vanguard CitiCar
-Pontiac Aztek
-Fiat Multipla
-Renault Vel Satis
-SsangYong Rodius
S-Cargo a fost o mică autoutilitară cu un design în stil retro fabricată de producătorul auto japonez Nissan în perioada 1989-1991 și comercializată inițial exclusiv în Japonia. Stilul exterior al S-Cargo a fost inspirat de camioneta Citroën 2CV Fourgonnette, iar designul interior a împrumutat tot de la Citroën. S-Cargo a fost prezentat la Salonul Auto de la Tokyo în 1989, acesta fiind disponibil doar prin rezervare. Pe parcursul celor doi ani de producție, 8.000 au fost produse. Gurile rele spuneau că ar fi o mașină în formă de melc, o combinație între Citroën 2CV, Renault 4, Mini și Fiat 500.
CitiCar este o mașină electrică produsă între 1974 și 1977 de o companie americană numită Sebring-Vanguard cu sediul în Sebring, Florida. Până în 1979 au fost produse un număr de 4.444 de unități.
Iubitorii filmului „Breaking Bad” o vor recunoaște imediat. Marketată drept „o maşină dedicată generaţiei X” sau chiar „posibil cea mai versatilă maşină din lume”, Pontiac Aztek a avut parte de o promovare destul de intensă la americani, fiind premiul pus în joc la show-ul „Survivors”, în 2000. Totuşi, maşina nu a supravieţuit prea mult pe piaţă, fiind scoasă din fabricaţie în 2005.
În momentul apariţiei, cel mai folosit termen pentru a descrie familista Fiat Multipla a fost OZN. Capota motorului era caraghios de joasă faţă de parbriz (nefiind în continuarea acestuia), blocurile optice erau împărţite într-un mod inedit, suprafaţa vitrată era ciudat de mare, iar configuraţia interioară era de 3+3 locuri.
Încercarea francezilor de a duce originalitatea în domeniul berlinelor de clasă mare s-a soldat cu un eşec: Renault Vel Satis a făcut furori, însă clientela nu a fost deloc numeroasă. Cel puţin comparativ cu actorii premium din segmentul premium al acestui domeniu, Vel Satis este foarte departe ca vânzări.
Practic, Renault Vel Satis i-a uimit pe toţi amatorii de sedanuri executive, propunând o caroserie în stil hatchback, cu un hayon foarte original, o parte frontală ciudată şi un interior somptuos şi foarte spaţios, mai ales pe înălţime (impresia din habitaclu chiar a fost comparată cu aceea oferită de monovolumul Espace).
Înainte ca Mercedes-Benz să lanseze pe piaţă ineditul său crossover-monovolum R-Class, coreenii de la SsangYong le-au luat-o oarecum înainte prin impresionantul SsangYong Rodius. Impresionant atât la propriu, dimensiunal, cât şi la nivelul aspectului. Controversa cea mai aprinsă ţine de partea din spate, realizată aproape oribil.
Din punct de vedere practic, Rodius oferă un spaţiu interior foarte generos pentru până la 11 persoane, precum şi un nivel de echipare mai mult decât satisfăcător pentru drumurile lungi. Ca mecanică, Rodius se bazează atât pe motoare, cât şi pe sistemul de tracţiune integrală de origine Mercedes-Benz.