Testul autonomiei reale cu 10 maşini electrice. Cum arată clasamentul final

Publicat: 05 09. 2018, 14:15

Publicaţia online spaniolă coches.net şi Autobest au organizat primul test european independent pentru stabilirea autonomiei reale a automobilelor electrice. Au fost testate zece automobile electrice disponibile în Europa, toate cu o autonomie omologată WLTP de peste 200 de kilometri. 

După teste s-a constat că majoritatea modelelor (8 din 10 mai exact) au atins autonomia omologată conform noii legislaţii WLTP, arătând astfel cât de aproape este acest nou protocol de autonomia înregistrată în utilizarea zilnică a automobilelor. În topul modelelor s-a aflat Kia Soul EV, depăşind autonomia oficială declarată cu un coeficient de 118%. Kia Soul EV, Volkswagen e-Golf şi Hyundai Ioniq sunt cele trei performere de top, toate cele trei modele depăşind autonomia oficială propusă. Pe de altă parte, cea mai mare autonomie reală de pe piaţa auto este cea a modelelor Tesla. 

„Suntem suprinşi că unele automobile au atins şi chiar au depăşit cifrele de autonomie conform standardului WLTP. Autonomia reală obţinută prin acest test, evoluţia staţiilor de încărcare şi viteza de încărcare în modul rapid transformă automobilelor electrice într-o alternativă viabilă atât în mediul urban cât şi pentru utilizarea pe autostradă”, a declarat Joan Dalmau, editor al revistei online coches.net.

Testul a inclus automobilele modele de producţie (mai puţin modelul Jaguar, o unitate prototip de pre-producţie care rulează cu un software prototip), cu o singură persoană la bord, sistemul de climatizare funcţional şi presiunea anvelopelor setată conform recomandărilor producătorului mărcii respective. 

Traseul a avut 180 km într-un mediu mixt – autostradă, drumuri naţionale şi mediul urban. Automobilele cu o autonomie extinsă faţă de cea omologată au parcurs  o nouă călătorie cu caracteristici similare. Toate automobilele au fost rulate în modul normal (fără modul Eco sau Sport). Şoferii au schimbat automobilele la 30-40 km pentru a preveni afectarea rezultatului final datorită stilului de condus.