Câştigătorii din anii ’80:
1980 – Lancia Delta
Chiar şi în varianta de echipare standard, Lancia Delta a fost un hatchback de familie cu design atrăgător şi comportament rutier de invidiat.
1981 – Ford Escort Mk3
Cea de-a treia generaţie a modelului Ford Escort a marcat o schimbare radicală faţă de generaţiile precedente, mai ales fiindcă a trecut de la tracţiunea spate la tracţiunea pe puntea faţă. Mai mult, autonomia mare şi motoarele care necesitau revizii rare au făcut ca Ford Escort să obţină titlul de Maşina Anului în 1981.
1982 – Renault 9
Confortul, aderenţa ridicată, calitatea bună a construcţiei şi cutia de viteze cu cinci trepte au asigurat victoria pentru Renault 9 în 1982, deşi motoarele nu strălucite.
1983 – Audi 100
Audi 100 a impresionat cu interiorul luxos, combinat cu tracţiunea pe puntea din faţă şi aerodinamica foarte bună.
1984 – Fiat Uno
Competiţia din 1984 s-a disputat între Fiat Uno şi Peugeot 205, iar în final italianul a ieşit câştigător datorită spaţiului interior excelent şi al preţului competitiv. Locul al treilea a fost ocupat de a doua generaţie a modelului Volkswagen Golf.
1985 – Opel Kadett
În 1985, juriul a lăudat Opel Kadett pentru motoarele puternice şi eficiente, designul aerodinamic şi gama largă de variante de caroserie.
1986 – Ford Scorpio
Dacă a doua generaţie Ford Scorpio e considerată una dintre cele mai urâte maşini din istorie, în 1986 designul primei generaţii a fost una dintre caracteristicile care au dus la obţinerea titlului de Maşina Anului.
1987 – Opel Omega
Opel Omega a demonstrat în 1987 că nu doar mărcile premium germane ştiu să facă berline luxoase. De altfel, Omega a ieşit în faţa nemţoaicelor Audi 80 şi BMW Seria 7 datorită rafinamentului şi spaţiului interior excelent.
1988 – Peugeot 405
În 1988, competiţia COTY a avut 57 de membri ai juriului, iar 54 dintre ei au acordat punctajul maxim pentru Peugeot 405, ceea ce a dus la o victorie cu un avans de 212 puncte faţă de Citroën AX.
1989 – Fiat Tipo
Fiat Tipo a convins juriul cu suspensia MacPherson pentru toate cele patru colţuri ale maşinii, dar şi cu designul şi preţul de vânzare foarte competitiv.
Câştigătorii din anii ’90, pe pagina următoare.