Inginerii germani de la ADAC au realizat teste intensive cu diversele sisteme de climatizare: automate, semi-automate şi manuale.
De la început trebuie remarcat că punerea în funcţiune a unui sistem de climatizare, fie el automat sau manual, presupune creşterea consumului maşinii. Asta deoarece compresorul aerului condiţionat foloseşte o parte din puterea motorului.
Diferenţe în creşterea consumului
În cazul aerului condiţionat complet automat, folosirea modului ”Auto” este recomandabilă, deoarece computerul instalaţiei de climatizare dictează reglarea temperaturii şi a fluxului de aer în habitaclu mult mai eficient, ceea ce duce la consumuri mai ridicate cu 5-6% (faţă de media generală de 10-15% a tuturor sistemelor de climatizare testate).
În cazul sistemelor de climatizare semiautomate este necesară reglarea manuală a vitezei de suflare a aerului în habitaclu, ceea ce înseamnă un consum mai ridicat. Pe de altă parte, aceste sisteme sunt ceva mai ieftine, deci, pentru maşinile de buget, creşterea de consum este oarecum compensată de preţul mai mic al instalaţiei de climatizare semi-automată.
Cu un sistem manual de aer condiţionat nu este chiar uşor să îţi setezi temperatura ideală în habitaclu, iar filtrele mai ieftine înseamnă şi un disconfort mai mare privind calitatea aerului – de altfel, sistemele manuale de climatizare necesită o întreţinere mai detaliată şi mai frecventă a conductelor pentru evitarea problemelor de sănătate.
Totodată, un sistem de aer condiţionat manual conduce la o creştere mult mai mare a consumului, mai ales în regim urban, unde se înregistrează valori chiar şi cu peste 20% mai mari decât în mod normal. Acest lucru este, în general, evident pe maşinile echipate cu motoare mici, unde pornirea aerului condiţionat manual duce la o scădere drastică a puterii, iar şoferii turează mai mult motorul decât în cazul motoarelor medii şi mari.
În oraş, mai apare o problemă: când motorul funcţionează la ralanti (fie că maşina stă la stop sau şoferul aşteaptă pe cineva), consumul pe oră creşte cu 70% când aerul condiţionat este pornit. În cazul unora dintre sistemele de climatizare automată, acest procent este redus foarte mult, funcţionarea compresorului fiind controlată de computerul central.
În concluzie, specialiştii germani recomandă optarea pentru sisteme de aer condiţionat automate, care, pe lângă un consum suplimentar mult mai redus de combustibil, oferă şi un nivel mai ridicat de confort în utilizare. În plus, ADAC a remarcat că diferenţele de preţ între noile generaţii de sisteme de aer condiţionat automat şi sistemele manuale de climatizare s-au redus semnificativ în ultimii ani, ceea ce le face pe primele mai atractive ca raport preţ/confort termic.
Sfaturi suplimentare
La plecarea de pe loc este recomandabil să nu porniţi de la început aerul condiţionat. E de preferat să lăsaţi puţin geamurile întredeschise şi ventilaţia pe prima treaptă pentru ca aerul să înceapă să circule în habitaclu.
După aceea, pentru a obţine o creştere cât mai redusă a consumului de carburant, specialiştii recomandă setarea temperaturii în intervalul 21-23 de grade. Atenţie, însă, trebuie ţinut seama şi de temperatura de afară, deoarece nu este recomandabilă o diferenţă mai mare de 7-10 grade între ce arată termometrul exterior şi temperatura interiorului, pentru că şoferul poate resimţi în scurt timp efecte fiziologice din cauza ecartului mare de temperatură.
Specialiştii ADAC mai consideră că un consum mai redus de energie poate fi obţinut prin direcţionarea aerului rece prin gurile de ventilaţie superioare, de la nivelul capului, aducând ca argument suplimentar faptul că pentru şoferi e mai indicat să aibă zona capului într-o temperatură acceptabilă decât zona picioarelor.
În ce priveşte geamurile, cele cu o izolare termică superioară vor duce la un confort interior mai bun în cazul zilelor caniculare. De reţinut, totuşi, că o suprafaţă vitrată mai mare (cu precădere plafonul panoramic din sticlă) va duce la încălzirea mai rapidă şi mai accentuată a habitaclului, deci va fi nevoie de utilizarea mai intensivă a aerului condiţionat, ca efect consumul de carburant crescând.
Specialiştii germani au mai remarcat că vopseaua caroseriei nu joacă un rol aşa de mare în creşterea temperaturii habitaclului: diferenţele între nuanţele deschise şi cele închise sunt de maximum 1-2 grade.