Cele mai bune maşini electrice pe care poţi să le cumperi

Autor: Marius Vișan 11 iul. 2018 Dosar & Analize

Dacă în urmă cu câţiva ani maşinile electrice erau văzute ca o alternativă neviabilă la cele care folosesc carburanţi convenţionali, astăzi ele reprezintă o opţiune luată în calcul de orice cumpărător care îşi doreşte să protejeze mediul înconjurător. Bateriile maşinilor au devenit mai uşoare, mai mici şi mai ieftine, iar autonomia autovehiculelor a crescut atât de mult încât nimeni nu se mai îndoieşte de funcţionalitatea maşinilor electrice. 

Dacă România este abia la început, îl lume există numeroase oraşe cu o infrastructură bine pusă la punct, astfel că maşinile electrice sunt din ce în ce mai prezente pe străzi.

Pentru ce care vor să-şi schimbe maşina am ales şase modele electrice disponibile acum în România. Cea mai ieftină este Smart Fortwo.

BMW i3 – 37.485 euro (Preţ cu TVA)

Nu este primul BMW electric, dar e primul BMW electric de serie mare. i3 este, practic, încununarea unor îndelungi experimente din domeniul propulsiei electrice, demarate încă din anii ’70 de unii dintre inginerii BMW mai deschişi spre noi orizonturi. Bateriile acestei maşini electrice sunt creditate în teorie cu o autonomie maximă de 300 km. 

Volkswagen e-Golf – 38.084 de euro

Versiunea electrică a celui mai iubit model Volkswagen costă puţin peste 38.000 de euro. Dispune de un motor de 130 de CP şi un cuplu de 290 nm. Atinge o viteză maximă de 150 de km, iar bateria oferă o autonomie de 300 de km. 

Nissan Leaf – 33.990 Euro cu TVA

Este rival pentru Volkswagen e-Golf şi cea mai vândută maşină electrică din lume. Cu o lungime totală de 4,49m, o lăţime de 1,79m, o înălţime de 1,54m şi un ampatament de 2,70m, noul Nissan LEAF prezintă de asemenea un profil elegant, un aspect dinamic, având un coeficient de aerodinamicitate (Cx) foarte bun de 0,28. Viteza maximă pe care o poate atinge aceasta maşină electrică este 144 km/h. Autonomia medie este 270 km (WLTP), iar autonomia în oraş este de 415 km (WLTP). 

Renault ZOE – 31.251 euro (Preţ cu TVA)

Preţul de pornire pentru ZOE cu autonomie de 400 km este de 31.251 de euro cu TVA, preţ care include şi bateria. Cu programul Rabla Plus preţul scade la 21.000 de euro, preţ similar cu un sedan de clasă medie, însă costurile cu mentenanţa şi combustibilul sunt însă net inferioare, în timp ce avantajul este că nu poluezi deloc aerul.

Citeşte testul cu Renault ZOE

 Kia Soul EV – 35.688 euro (Preţ cu TVA)

Kia Soul EV, prima maşină electrică de serie a producătorului sud-coreean, şi-a făcut debutul pe tărâm european în cadrul Salonului Auto Geneva 2014. În esenţă, Soul EV nu este altceva decât un Soul din ultima generaţie care, în loc de motorul cu ardere internă, a primit un propulsor 100% electric ce dezvoltă 81,4 kW (109 CP). Curentul vine de la un set de baterii litiu-ion-polimer de 27 kWh care oferă o autonomie maximă de 200 km.

Smart Fortwo electric drive – 25.338 euro Preţ cu TVA

Este cea mai acesibilă maşină electrică disponibilă pe piaţa din România. Puterea oferită de motorul electric este de 82 de cai şi un cuplu de 160 nm. Bateria de 17.6 kw/h oferă o autonomie de 160 de km. Atinge o viteză maximă de 130 de km / h, iar acceleraţia de la 0 la 100 de km / h se face în 11.8 secunde. Bateria se încărcă la prize de 230V în 6 ore, iar la o staţie specială trifazică de 3,6 kWh în 3 ore. 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide