Volkswagen Taigun, gata să devină frate cu Tiguan şi Touareg
Nu este pentru prima dată când auzim de conceptul VW Taigun, prezentat în 2012 la Salonul Auto de la Sao Paolo. Ba mai mult, chinezii au avut timp să-l şi copieze, graţie celor de la Jiangsu Lake Motors.
Oficialii VW spun că reacţiile pozitive declanşate de prima prezentare a conceptului au fost copleşitoare, aşa că au mers mai departe cu dezvoltarea şi îmbunătăţirea conceptului, în funcţie de cerinţele publicului. Astfel, s-a renunţat la roata de rezervă amplasată sub nivelul portbagajului – o soluţie care întârzia accesul în prezenţa bagajelor – aceasta fiind acum repoziţiontă în exterior, pe uşa portbagajului.
Cu roata de rezervă în spate par mai apt pentru off-road. Nu-i aşa?
Deşi ne-am fi aşteptat la o prezentare în cadrul Salonului Auto de la Geneva, VW a ales Salonul Auto de la New Delhi pentru al doilea contact al conceptului cu publicul.
În ceea ce priveşte fişa tehnică a prototipului Taigun, cifrele rămân neschimbate. Micuţul SUV este propulsat de un motor de 1l în trei cilindri, cu injecţie directă, ce pune pe tavă 110 CP şi un cuplu maxim de 175 Nm, o orientare către trendul downsizing din partea producătorului din Wolfsburg.
Simplu, curat, gata să fie ocupat.
Motorul este cuplat cu o transmisie manuală cu şase rapoarte, iar în această configuraţie conceptul accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde şi atinge o viteză maximă de 185 km/h. Teoretic, Taigun stă bine şi la capitolul consum, unde germanii anunţă o valoare de 4,7 l/100 km.