VIDEO: Seat Leon Cup Racer este un preview pentru modelul de curse din WTCC
Noul Seat Leon s-a maturizat ca design, dar rămâne în continuare perceput drept ”Golf-ul tineresc”, având un stil mai dinamic. Iar recenta versiune în trei uşi Leon SC tatonează domeniul coupe-urilor hatch.
Totuşi, modelul care va alerga în campionatul WTCC va fi bazat pe varianta în 5 uşi, iar un preview al noii maşini de curse ne este prezentat sub forma unui concept foarte agresiv chiar la Worthersee 2013: Seat Leon Cup Racer.
Maşina arată desprinsă parcă din jocurile NFS, fiind puternic transformată pentru pistă. Toate componentele caroseriei au fost concepute pentru a asigura o aerodinamică de top şi o răcire cât mai eficientă. Inginerii afirmă că optimizările au ca rezultat o creştere a manevrabilităţii şi stabilităţii în viraje, făcând maşina mult mai competitivă.
Sub capotă, Seat Leon Cup Racer are un TSI de 2,0 litri, a cărui putere maximă ajunge până la 330 CP, în timp ce cuplul motor maxim este de 350 Nm. Puterea este transmisă roţilor faţă printr-o cutie automată cu dublu ambreiaj DSG, 6 rapoarte, iar diferenţialul blocabil este controlat electronic.
Maşina de curse va fi disponibilă pentru echipele interesate la un preţ de bază de 70.000 de euro, dar inginerii pregătesc şi o versiune pentru cursele de anduranţă, care va pleca de la 95.000 de euro şi va avea un pachet tehnic superior.