Toyota Hilux Sport Concept
Rezultatul este Hilux Sport Concept şi va fi lansat la salonul de vehicule comerciale ca principala atracţie a standului constructorului japonez. Noua creaţie a celor de la Toyota este primul prototip bazat pe un LCV ce va fi expus în Marea Britanie. Motorul diesel D-4D a fost modificat de către Toyota Motorsport, puterea mărindu-se de la 169 la aproape 200 CP.
Adiţional au fost făcute modificări la caroserie, aspectul exterior fiind impresionant. Jantele de 22 inch, bena sportivă, finisările în crom, geamurile fumurii şi paintjobul adaugă un plus de atractivitate conceptului. Deşi acesta nu va intra în producţia de serie, vizitatorii standului Toyota pot admira produsele de serie Hilux, Hiace şi Dyna.