Giugiaro Clipper Concept e un MPV care arată ca un VW Golf Plus din viitor

Publicat: 04 03. 2014, 10:16

Italdesign Giugiaro Clipper Concept a fost prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014 de către italienii de la casa de design care a fost cumpărată în anul 2010 de Volkswagen.

Conceptul Giugiaro este, în esenţă, un monovolum cu şase locuri dispuse pe trei rânduri de scaune, care are la bază noua platformă modulară Volkswagen MQB, aceeaşi care se ascunde sub caroseriile modelelor Volkswagen Golf 7, Audi A3 şi Seat Leon.

Potrivit Italdesign Giugiaro, prototipul Clipper e pus în mişcare de două motoare electrice (unul pe puntea din faţă şi unul pe puntea din spate), fiecare cu o putere maximă de 150 CP. Astfel, spun italienii, viteza maximă este de 204 km/h.

Să vină curentul la mine!

Datorită faptului că nu există un motor cu ardere internă care să ocupe foarte mult spaţiu, dar şi că bateriile au fost montate în podea, habitaclul este foarte spaţios în comparaţie cu un monovolum de serie cu aceleaşi dimensiuni. Giugiaro Clipper măsoară 4,53 m lungime, iar cele două rânduri de scaune din spate pot fi rabatate complet pentru a obţine un spaţiu de încărcare de 900 de litri.

Scaune individuale pentru fiecare pasager înseamnă confort. Mult confort

Creatorii spun că maşina nu a fost gândită ca una futuristă şi că singurele elemente care duc cu gândul la filmele SF sunt uşile. Cele din faţă se deschid ca la un McLaren F1, iar cele din spate se aseamănă cu uşile folosite la celebrul DeLorean şi încorporează stâlpii laterali care la o maşină clasică fac parte din structura de rezistenţă a caroseriei. Avantajul acestei soluţii este că toţi cei şase pasageri pot să intre în monovolum în acelaşi timp.

Dacă deschizi uşile astea când bate vântul afară, pregăteşte-te să îngheţi de frig

În interior, comenzile tradiţionale au fost mutate pe o tabletă care pare că pluteşte pe consola centrală şi care poate culisa de-a lungul celor trei rânduri de scaune. Pare o idee interesantă, dar ce o să se întâmple, oare, atunci când copiii de pe ultimul rând de scaune încep să se joace cu temperatura sistemului de climatizare sau cu sistemul de navigaţie? Haos!

În orice caz, este un exerciţiu de imaginaţie reuşit, care are şase să se transforme, la un moment dat, într-un model de serie cu siglă Volkswagen.