Cât costă în România Kia Picanto? Este unul dintre cele mai accesibile modele Kia

Publicat: 24 08. 2020, 15:59
Actualizat: 24 08. 2020, 16:01

În luna iunie, Kia a prezentat modificări semnificative celui mai mic model al său, Picanto, care va fi comercializat în Europa începând din al treilea trimestru al anului 2020.

Oferind o gamă de tehnologii noi de siguranță și telematică, regăsite adesea în automobilele de clasă superioară, noul Picanto se mândrește cu emisii mai scăzute datorită noilor motorare, dar și cu modificări semnificative de design, atât la exterior, cât și la interior.

Prețuri în România pentru Kia Picanto

Cea mai accesibilă Kia Picanto este versiunea 1.0 MPI URBAN (cutie manuală cu 5 trepte) care are un preț de 12.275 de euro. Dacă aplicăm reducerea de la tichetul RABLA (1.354 de euro) preț final cu TVA este de 10.921 de euro.

Cea mai accesibilă Kia Picanto cu transmisie automată și aceeași motorizare costă 13.096 (11.742 de euro după tichetul RABLA).

Cea mai scumpă este versiunea 1.0 T-GDi 5MT X Line care costă 16.541 de euro. Prețul final cu TVA, după aplicarea reducerii RABLA este de 15.187 de euro.

În gamă mai există și versiunea Picanto 1.2 MPi care costă 12.614 de euro (TVA inclus). Preț final cu TVA: 11.260 de euro.

Este unul dintre cele mai sigure automobile din clasa sa

Modelul îmbunătățit Picanto vine cu o nouă serie de tehnologii avansate de siguranță – dezvoltate pentru automobilele Kia de clasă mai mare – devenind astfel unul dintre cele mai sigure automobile din clasa sa.

De asemenea, Picanto oferă de acum generația a II-a a tehnologiilor de telematică UVO Connect, îmbunătățind conectivitatea și controlul automobilului pentru a elimina stresul în timpul călătoriilor.

Îmbunătățirile aduse sistemelor de propulsie pe benzină al modelului Picanto includ noua transmisie manuală automatizată (AMT) dezvoltată de Kia și oferită opțional, care contribuie la o rulare mai rafinată.

În interior, noul Picanto dispune de o serie de actualizări concentrate în jurul sistemului audio-vizual și de navigație (AVN) ‘plutitor’ de 8.0 inci și al display-ului digital de 4.2 inch situat în panoul de bord al șoferului.

Are cele mai noi sisteme de asistență

Modelul îmbunătățit Picanto dispune de câteva dintre cele mai noi sisteme avansate de asistență în timpul condusului dezvoltate de Kia, și de o gamă de sisteme active de siguranță pentru a îmbunătăți siguranța pasagerilor, fiind astfel unul dintre cele mai sigure automobile din clasa sa.
În funcție de specificații, noua gamă de sisteme avansate de asistență a șoferului include sistemul de asistență la evitarea coliziunii frontale cu detectarea pietonilor și automobilelor (FCA – Forward Collision-Avoidance Assist).
Picanto este disponibil cu sistemul de asistare la evitarea coliziunii cu traficul din unghiul mort (BCA – Blind-Spot Collision-Avoidance Assist), sistemul de asistență la păstrarea benzii de circulație (LKA – Lane Keeping Assist), sistemul de monitorizare a atenției șoferului (DAW – Driver Attention Warning) și sistemul de asistare pentru păstrarea benzii de circulație (LFA – Lane Following Assist).

Intră în Galeria Foto

Cât costă în România Kia Picanto? Este unul dintre cele mai accesibile modele Kia