VIDEO: Un motociclist se laudă pe YouTube, „ajutând” poliţia să-l aresteze

Autor: Andrei Ştirbu 02 iun. 2014 Accidente
VIDEO: Un motociclist se laudă pe YouTube, „ajutând” poliţia să-l aresteze

Povestea asta pare desprinsă din filmele – numite generic – „cu proşti” . Faptul că aici nu e vorba de actori face povestea şi mai delicioasă. Şi nu e vorba de mai mulţi proşti, ci doar de unul. Şi nu e vorba nici de denumiri generice, ci de apelative denotative. 

Este vorba de un motociclist, din Statele Unite ale Americii, care se foloseşte de GoPro pentru a-şi filma fuga de poliţie. Şi pentru că e suficient de kamikaze, reuşeşte să şi scape. Apoi ajunge acasă cu bine, îşi schimbă probabil lenjeria intimă şi deschide calculatorul. Apoi YouTube-ul. Apoi încarcă pe internet clipul, pe care îl denumeşte „Yamaha R6 fuge de Poliţie – Urmărire la viteză maximă!!”. 

Internauţilor le place să privească video-uri de genul, aşa că „bravada” motociclistului primeşte peste 50.000 de vizualizări. Din păcate pentru el, unul dintre privitori era un poliţist, care a obţinut mandat de percheziţie şi care a descoperit clipul original pe calculatorul inculpatului. Poliţia numeşte genul ăsta de clipuri „dovadă”.

Folosindu-se de dovadă, autorităţile i-au plasat vreo cinci capete de acuzare (conform jalopnik.com). Ouch!

 

sursa: jalopnik.com


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide