Neatenţia la volan duce la accidente! VIDEO
Condusul pe autostradă sute de kilometri pretinde eforturi pentru a-ţi păstra concentrarea, însă cei trei şoferi protagonişti ai acestui accident au demonstrat că niciunul nu era de fapt atent la ce se întâmplă în faţa lor.
În primul rând, pe autostradă trebuie să priveşti mai în depărtare, nu să te bazezi pe manevrele celui din faţa ta. Chiar şi şoferul camionului din care se filmează ar fi trebuit să remarce obstacolul apărut pe şosea, însă doar manevra din scurt a celui din faţă îl trezeşte la acţiune. Cât despre cel care provoacă accidentul, cel mai probabil că nu era câtuşi de puţin atent la ce se întâmplă în faţa lui.
De remarcat şi lipsa de prevedere a şoferului de pe banda din mijloc, care nu anticipează manevra celui de lângă el, deşi obstacolul de pe drum era vizibil de la depărtare.
Mare atenţie aşadar: pe autostradă, nu vă lăsaţi distraşi de alte lucruri! Nu veţi avea acelaşi noroc pe care l-au avut cei trei din clipul video de mai jos!