Depăşire pe linie continuă terminată în derapaj. Tu cât de puţin îţi preţuieşti viaţa? VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 11 aug. 2015 Accidente
Depăşire pe linie continuă terminată în derapaj. Tu cât de puţin îţi preţuieşti viaţa? VIDEO

Mulţi dintre români nu îşi apreciază prea mult propria viaţă. Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care preferă mulţi nu poartă centura de siguranţă şi nici nu respectă alte reguli elementare de siguranţă rutieră.

Dar există o specie aparte de indivizi care nu dau doi lei nici pe viaţa altora. Aceştia sunt cei mereu grăbiţi, pentru că timpul lor e mult prea preţios (dar nu şi viaţa). Cei care ştiu ei o scurtătură, o manevră din încheietura mâinii, o şmecherie pentru a ajunge mai repede cu 2 secunde acasă. Sau în mormânt.

Specia asta de indivizi este responsabilă pentru majoritatea accidentelor tragice pe care le vedem apoi la ştiri, cele cu mulţi morţi şi răniţi. Şi pentru ce? Pentru a câştiga nişte secunde sau minute pe care le vor pierde, cel mai probabil, la primul stop odată ce au intrat într-un oraş?

Poate număraţi câte reguli de circulaţie a încălcat şoferul maşinii din clipul de mai jos, preluat de pe Trafictube, acolo unde puteţi vedea zilnic astfel de „vitejii”. Şi câte vieţi mai are bonus, că pe-asta era să şi-o piardă. Şi pentru ce? Tu cât de puţin îţi preţuieşti viaţa?



Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide