Accident fatal. De ce e bine să ţii distanţa regulamentară. VIDEO
Accidentul din clipul de mai jos a avut urmări fatale nu doar din cauza celui care a intrat pe contrasens (care a şi pierit în accident), ci şi din cauza şoferului acelei Toyota, care nu a ţinut distanţa potrivită faţă de maşina care îl preceda. Şi care n-a mai avut timpul necesar pentru a reacţiona atunci când maşina din faţa sa s-a dat în ultimul moment la o parte din calea maşinii intrate pe contrasens (probabil un şofer care a adormit la volan).
Una dintre aplicările regulii de două secunde (care regulă, repetăm, se aplică în mai multe ocazii) este aceasta: lasă o distanţă de 2 secunde între tine şi cel din faţa ta – ia-ţi un reper şi numără în gând două secunde faţă de momentul în care acesta tocmai a trecut de acel reper. Altfel, nu vei avea suficient timp să reacţionezi în caz de neprevăzut.
Mania unora de a se lipi de bara din spate doar pentru a forţa o depăşire a dus, în acest caz, la urmări fatale. E adevărat, nu ştim dacă şoferul Toyotei ar fi avut reflexele la fel de bune pentru a evita maşina intrată pe contrasens, însă ar fi avut în mod sigur o şansă. Remarcaţi şi victima nevinovată, şi anume maşina din care se filmează…