Un Logan alb găsește noi sensuri pentru semaforul intermitent de dreapta- VIDEO

Publicat: 08 05. 2020, 13:24
Actualizat: 08 05. 2020, 13:26

This browser does not support the video element.

Teoretic, în perioada stării de urgență, oamenii ar trebui să fie mult mai atenți și mult mai calmi atunci când ies pe stradă. Este valabil și pentru șoferi. Practic, însă, unii oameni încalcă regulile cu nerușinare.

Dacă ați fost nevoiți să faceți drumuri cu mașina în ultimele două luni probabil ați observat că unii șoferi sunt foarte grăbiți, mult mai grăbiți decât înainte, dar și mult mai nervoși.

Nu prea înțelegem de ce, pentru că străzile sunt oricum foarte goale în perioada asta. Toată agitația aceasta din trafic poate fi ilustrată printr-un clip postat pe Facebook în care vedem un șofer din București în timp ce trece pe culoarea roșie.

Mai întâi el se bagă pe prima bandă și se preface că nu știa că blochează pe cineva care face dreapta pe semafor intermitent, apoi intră pe banda doi, în fața mașinii din care se filmează, și trece foarte discret pe roșu.

Vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile…

Mențiune: data care apare pe imagini este greșită, întâmplarea a avut loc săptămâna aceasta.