FOTO-VIDEO. Zenvo pregăteşte rivali pentru Ferrari FXX K, McLaren P1 GTR şi Aston Martin Vulcan

Autor: Marius Vișan 19 feb. 2016 Galerii foto

Mica companie daneză Zenvo tocmai a anunţat ca va lansa încă două supercar-uri în cadrul Salonului Auto de la Geneva din martie. Primul supercar al companiei a fost modelul Zenvo ST1, acesta a făcut valuri datorită motorului V8 de 6,8 litri ce făcea ca maşină să aibă nici mai mult, nici mai puţin de 1104 de CP, şi să atingă 100 de km/oră în doar 3 secunde. 

Anul acesta carscoops.com anunţă lansarea a încă două modele. Primul model, poreclit TS, se presupune a fi mai mare decât ST1, va livra mai multă putere şi va beneficia de o tehnologie îmbunătăţită a motorului. Prin urmare, ar putea fi lansat ca un succesor al ST1 sau pur şi simplu o versiune nouă şi îmbunătăţită a acestuia.

Zenvo TSR, va fi un hypercar concept ce se va construi în număr limitat, ca o alternativă care să concureze cu modele precum Ferrari FXX K, McLaren P1 GTR şi Aston Martin Vulcan.

Zenvo Automotive a fost infiinţată în anul 2004. Primul prototip, Zenvo ST1a fost finalizat în decembrie 2008 şi producţia a început în 2009. Numai 15 maşini au fost construite. 

Până se ne delectăm cu noile modele ce urmează să apară la Geneva, ne mulţumim să admirăm modelul ST1. Apropo, preţul acestuia, în 2015, era şi el pe măsura puterii şi frumuseţii maşinii: 952.000 de dolari. 

Click aici pentru Galeria Foto

ProMotor va fi prezent la acest Salon aşa că vă vom ţine la curent cu noutăţile, în perioada întâi şi doi martie când evenimentul va fi deschis pentru presă, urmând ca Salonul să fie deschis pentru public între 3 – 13 martie. 



Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Vlad MIRONESCU
Vlad MIRONESCU

Comentarii
Inchide