Cât costă în România noua Mazda MX-30 cu motor rotativ și ce dotări are
Începutul anului ne aducea o surpriză importantă din partea celor de la Mazda, producătorul nipon dezvăluind la jumătatea lunii ianuarie noua MX-30 e-Skyactiv R-EV. Mai exact, făceam cunoștință la acea vreme cu versiunea plug-in hybrid a lui MX-30, echipată cu un motor rotativ.
Când ne gândim la motorul rotativ ne ducem cu gândul automat la Mazda, producătorul japonez dezvoltând de-a lungul timpului peste 2 milioane de astfel de unități de motorizare. Cosmo a fost primul model echipat cu un motor rotativ, model lansat în anul 1967. Ultimul model echipat astfel a fost RX-8, acesta fiind scos de pe linia de producție în 2012.
La 11 ani distanță, motorul rotativ se reîntoarce în oferta celor de la Mazda, putând fi regăsit în echiparea noului MX-30 e-Skyactiv R-EV. Mazda a scos în evidență motorul rotativ și printr-un element distinctiv de ordin estetic, modelul MX-30 e-Skyactiv R-EV având montate pe aripile față niște embleme speciale.
170 CP și o autonomie de până la 600 de kilometri
MX-30 e-Skyactiv R-EV este primul cu zero emisii din portofoliul constructorului nipon. Motorul rotativ pe care îl menționam mai devreme are o capacitate cilindrică de 830 cmc și este utilizat pe post de generator. Din echiparea tehnică a mașinii mai face parte și o baterie de 17.8 kWh. Împreună, cele două dezvoltă o putere de 170 de cai și un cuplu maxim de 260 Nm. În modul electric, modelul japonez are o autonomie de până la 94 de kilometri. În schimb, dacă și rezervorul este plin, autonomia acestuia poate ajunge până la 600 de kilometri.
MX-30 e-Skyactiv R-EV poate fi acum comandat și în țara noastră, clienții având la dispoziție cinci niveluri de echipare: Prime Line, Exclusive Line, Advantage, Makoto și Edition R. Prețurile pornesc de la 37.790 de euro pentru echiparea de bază și pot ajunge până la 38.390 de euro pentru echiparea Exclusive Line, 39.690 de euro pentru echiparea Advantage, respectiv până la 42.390 de euro pentru nivelul Makoto. În cele din urmă, nivelul de top Edition R vine la pachet cu un preț de 44.190 de euro.
În echiparea standard sunt incluse o listă întreagă de dotări importante, printre care și următoarele: jante din aliaj de 18 inci, faruri LED, senzori de parcare față și spate, sistem audio cu opt difuzoare, tapițerie din stofă neagră, cameră video pentru mersul cu spatele, volan îmbrăcat în piele, sistem de navigație și așa mai departe.