Radu Țuțulan

Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au urmat apoi Realitatea TV, Mediafax, Libertatea, Gândul apoi a venit momentul să-și pună în slujba cititorilor ProMotor cunoștințele acumulate în toți acești ani. Îl încântă mașinile moderne, dar este pasionat de cele clasice. Apreciază frumusețea, dar mecanica de sub caroserie e cea pe care pune preț. „Nu sunt adeptul sfaturilor, dar îmi voi spune opinia de fiecare dată, ceea ce mă aștept și de la voi, cititorii, să o faceți”, spune Radu.

Tot mai mulți șoferi riscă să rămână fără talon din cauza acestei piese

2023: Când se șterg punctele de penalizare? Cum poți afla câte puncte ai acumulat până acum

Când trebuie să schimbi bieleta și capul de bară? Ce probleme apar și cât costă reparația

Se acumulează punctele de penalizare din afara țării? Cum aplică poliția legea în acest caz

După cât timp poți conduce dacă ai fumat canabis? În cât timp este eliminat THC din organism

Cum sunt „înșelați” șoferii cu rovinieta online? Două moduri prin care te poți feri de această păcăleală

Un candidat a venit băut la proba practică pentru carnetul de conducere. Cu ce amendă s-a ales

Cum eviți amenda când faci viraj la stânga? Legea pe care mulți șoferii o încalcă fără să știe

Ce se întâmplă dacă intră apă la motor? La ce trebuie să fii atent când faci schimbul de ulei

O Toyota a fost filmată în timp ce transportă un Maybach pe acoperiș - VIDEO
O Toyota a fost filmată în timp ce transportă un Maybach pe acoperiș – VIDEO
Limita de vârstă pentru șoferi. Se schimbă termenul de valabilitate pentru toate permisele auto

Cât costă să montezi parbrizul mașinii la domiciliu

Regula semaforului verde intermitent la dreapta. E vinovat cel care blochează această bandă?

Ce pățești dacă depășești cu doar 1 km/h limita de viteză? În ce situații rămâi fără permis de conducere

Poți evita amenda pentru rovinietă dacă acoperi plăcuțele de înmatriculare cu o folie transparentă? Ce prevede legea

Cum sunt șoferii ajutați de limita de toleranță a radarelor? Ce diferență e între viteza reală și cea înregistrată de aparat

2023: Legea rutieră a fost din nou modificată! Modul în care șoferii își pot recupera talonul auto s-a schimbat

Depășești când șoferul din fața ta îți dă semnal de dreapta? Ce prevede legea în aceste situații

TOP 5 metode folosite de șoferi pentru a scăpa de amendă. Care funcționează și ce obligații au polițiștii?

Ce mașini și utilaje agricole poți conduce cu permis Categoria B? Ai voie să tractezi remorcă

Cum poți scăpa doar cu un avertisment? În ce situații polițiștii închid ochii și nu te amendează

Cum te poți răzbuna, legal, pe cel care ți-a ocupat locul de parcare. Legea care îți dă dreptate

Cât costă o Dacia 1310 din 1989? Are vopsea originală și mai puțin de 17.000 de KM la bord

Ce este regula fermoarului și cine are prioritate? Șoferii care o aplică pot scăpa de ambuteiaje

Anvelopele de iarnă devin obligatorii de la 1 decembrie? Cum trebuie să se pregătească șoferii de iarnă

Mașinile ar putea avea motor cu apă. În ce condiții se va renunța la benzină sau motorină?

Ce se poate întâmpla dacă nu schimbi bujiile la timp? La câți KM trebuie verificate acestea

TOP 5 Mașini fiabile și ușor de întreținut sub 6.000 de euro - GALERIE FOTO
TOP 5 Mașini fiabile și ușor de întreținut sub 6.000 de euro – GALERIE FOTO
Începe producția noului model Dacia Duster. Uzina de la Mioveni va produce și modelul Bigster

VIDEO | O Tesla Model X a ars în totalitate deși era complet scufundată în apă

Inchide