Mulți dintre noi își doresc să aibă în casă lenjerii curate, imaculate, din material panza alba. Pentru a realiza o lenjerie este adesea preferată această pânză, ce nu a fost colorată chimic, pentru a ne da ideea de puritate, prospețime, și a ne duce cu gândul la un somn odihnitor. Dacă ne aducem aminte de zilele petrecute la casa bunicilor, probabil vedem cu ochii minții, atârnate la uscat, acele cearceafuri și fețe de pernă de un alb imaculat, care miroseau atât de bine, numai bune pentru a fi o ascunzătoare perfectă când ne jucam. Devenind, la rândul nostru, adulți și ducând o lupta zilnică cu treburile gospodărești, pânzele albe din lenjeriile sau fețele de masă sunt fără îndoială, niște elemente destul de ostile de uz casnic cu care să ne ocupăm. Frumusețea lor este incontestabilă, desigur și, deși sunt ideale pentru a acoperi patul vara, cearșafurile albe de bumbac tind să se îngălbenească, mai ales atunci când rămân în dulapuri mai mult timp.
Acest alb pur de care te îndrăgostești la prima vedere lasă loc unei nuanțe complet inestetice de alb-gălbui pe pânzele păstrate cu atâta grijă ani de zile. Cum să eviți toate acestea? Cum să remediezi efectul timpului? Cum să elimini petele galbene de pe lenjerie? Nu îți face griji pentru că există mai multe soluții, remedii rapide și ușoare pentru albirea pânzelor îngălbenite.
În primul rând, dacă ești pe cale de a achiziționa pânză albă, ai grijă ca aceasta să fie de calitate. Este recomandat să cumperi pânză de bumbac 100%. Aceasta, nu numai că este rezistentă în timp, dar este și plăcută și hipoalergenică. Pânza albă de bumbac este ideală pentru toată lumea și în special pentru copii și bebeluși, care au nevoie întotdeauna de materiale textile naturale și confortabile.
Cu toate acestea, în timp, din cauza mai multor factori, pânza albă va îngălbeni. Există diverși factori care pot afecta tendința unui material de îngălbeni.
Învechirea fibrelor textile este una dintre cauzele principale ale îngălbenirii. Expunerea prelungită la soare sau la căldură și umiditate excesivă pot duce la ruperea unor legături chimice tipice fibrelor și, prin urmare, la apariția culorii galbene.
Prezența în atmosfera unor substanțe, chiar și în cantități foarte mici, poate declanșa, de asemenea, îngălbenirea pânzelor, lucru uneori cu adevărat vizibil. Poluanții vinovați de îngălbenire sunt în principal ozonul și oxizii de azot. Ozonul este responsabil pentru un anumit tip de îngălbenire, nu de țesături albe, ci de denim. În schimb, oxizii de azot, pentru care se folosește formulă generică NOx, sunt prezenți în atmosferă și în locurile unde au loc procese de ardere (autovehicule, cazane, etc). Aceste gaze, chiar și în cantități foarte mici, sunt capabile să declanșeze reacții de îngălbenire intensă în prezența unor reziduuri pe țesătură, care generează fenomenul cunoscut sub numele de îngălbenire fenolică. Dacă țesătura vine în contact cu gazele poluante, se catalizează formarea substanțelor galbene.
Utilizarea unor detergenți pentru textile poate provoca îngălbenirea panzei. De exemplu, unii detergenți tind să îngălbenească pânza datorită acțiunii clorului. Chiar și câteva soluții folosite pentru a da un „super alb”, pot oxida și, prin urmare, îngălbenesc pânză din cauza acțiunii luminii solare sau a condițiilor anormale de căldură și umiditate.
Cum curățăm pânza albă?
Înainte de a te gândi să bagi pânza îngălbenită deja în mașina de spălat, este necesar să o supui unui pre-tratament făcut în casă, care va fi eficient împotriva inamicului numărul unu al rufelor albe. Iată ce trebuie să faci:
Scufundă țesăturile de pânză îngălbenite într-un lighean sau bazin suficient de încăpător, umplut anterior cu apă, sare grosieră și bicarbonat. Pentru fiecare litru de apă, vor fi suficiente 2 sau 3 linguri de sare și bicarbonat. În absența bicarbonatului, se poate folosi și o jumătate de pahar de oțet alb.
Pentru a obține cel mai bun rezultat, pânzele albe trebuie lăsate la macerat toată noaptea. Numai după ce ai aplicat acest tratament poți spăla lenjeria sau pânzele albe în mașina de spălat cu apă caldă (maxim 50 °C).
O acțiune și mai eficientă se obține prin adăugarea de sodă (pentru uz intern, nu caustică) sau suc de lămâie în tava mașinii de spălat (cea folosită pentru a pune detergent). Apoi vei așeza pânza la uscat, însă nu în contact direct cu lumina soarelui.
Ambele soluții sunt potrivite, iar galbenul va face loc acelui splendid și strălucitor alb la care visezi.
După ce îndepărtezi petele galbene de pe pânzele albe și ai uscat rufele (afară dar, repetăm, să nu fie direct în bătaia soarelui), evită pur și simplu să le depozitezi direct în dulap. Ar trebui să le înfășori în materiale de culoare închisă sau în foi de hârtie în nuanțe întunecate, care nu lasă lumina să se infiltreze și protejează țesăturile de umiditate.
Cuvântul cheie pentru a evita îngălbenirea pânzelor albe este: aerul. Periodic, țesăturile de pânză albă trebuie să respire, chiar dacă nu sunt folosite. Scoate setul de lenjerie sau fețele de masă de bumbac din dulapuri și sertare și lasă-le la aerisit. De asemenea, nu evita să le folosești des. Țesăturile albe, folosite în lenjeria de pat și pentru fețele de masă, atâta timp cât nu sunt îngălbenite, oferă un aspect chic chiar și celui mai modern stil de mobilier. Țesăturile de pânză albă dau o notă delicată de clasă în orice locuință și o senzație de calm și prospețime. Te vei simți mai relaxat și vei avea o stare de spirit mult mai bună dacă vei folosi astfel de țesături. Și, pentru a le folosi cât mai mult, evită îngălbenirea și deteriorarea lor cu acțiunile pe care ți le-am descris mai sus. Nu vei regreta !