Accidentele rutiere din România: Când drumul spre casă devine “ultimul drum”

Autor: ProMotor 12 nov. 2020 Advertorial

Cu toată evoluția tehnologică din domeniul auto, accidentele rutiere încă reprezintă o problemă de maximă importanță pentru multe state europene, ca de exemplu România. Cu toate că per ansamblu numărul accidentelor auto soldate cu morți a scăzut considerabil în ultimele două decenii, în România, comparând anul 2019 cu anul 2018, scăderea este încă nesemnificativă, de doar 0.2%, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Numărul de decese în 32 de țări europene din cauza accidentelor rutiere a ajuns treptat de la 51.483 în anul 2001 la 22.659 în anul 2019, o cifră mai mică de jumătate comparativ cu cea de la care s-a pornit.

Pe de altă parte, judecând după valorile între care oscilează România de la an la an, și anume, numere cuprinse între 1800 și aproximativ 3000 de decese, situația țării noastre nu dă semne clare de redresare.

Care sunt principalele cauze ale accidentelor rutiere din România?

Situația drumurilor

Spre deosebire de perioada anterioară integrării în Uniunea Europeană, în prezent, majoritatea drumurilor principale din România au fost modernizate și pe străzile urbane, dar și cele rurale se circulă decent.

Pe de altă parte, încă suntem codași în ceea ce privește lungimea autostrăzilor, suma totală a kilometrilor de drum de mare viteză neatingând încă nici măcar lungimea de 1000 de kilometri.

Dacă în 1989 aveam 113 kilometri de autostradă și în 2009 – 263, lucrurile nu stau foarte bine nici acum când lungimea totală a autostrăzilor a atins valoarea de 850 de kilometri.

Numărul de mașini vechi

În ceea ce privește privește parcul auto național, numărul de mașini disponibile spre vânzare a crescut de la 3 milioane la 8 milioane în doar 20 de ani.

Cu toate acestea, raportându-ne de exemplu la primele șase luni ale acestui an, doar una din cinci mașini cumpărate de români este un autovehicul nou, iar celelalte patru, second hand.

Alese cu atenție, mașinile second hand nu reprezintă un pericol mai mare decât cele noi, dacă proprietarii lor au grijă de ele cum se cuvine.

În vederea unei întrețineri corespunzătoare, șoferii responsabili ar trebui să apeleze la companii precum CAFY JR SERVICE SPALATORIE și să nu neglijeze nici cea mai mică problemă pe care o observă la mașina lor. Dar mulți neglijează această îndatorire, motiv pentru care mașinile vechi se transformă în capcane ale morții.

Perioada concediilor

Paradoxal sau nu, cele mai multe accidente rutiere au loc în România în perioada concediilor de vară, cea mai relaxată perioadă din an. Lunile iulie, august și septembrie sunt trei luni nefaste pentru șoferii români.

Conform unui bilanț realizat de autoritățile române, în luna august au loc aproximativ 11.1% din totalul accidentelor rutiere, în iulie 10.0% și în septembrie 9.9%.

O contribuție semnificativă la numărul crescut de accidente rutiere din perioada concediilor o au și accidentele fără victime umane, care deși nu sunt la fel de serioase ca cele pe care le-am abordat în acest material, produc totuși pagube materiale semnificative.

Din fericire însă, o poliță valabilă de asigurare auto și o programare dauna online te poate scăpa de multe neplăceri când vine vorba de un astfel de eveniment, transformând totul în nimic mai mult decât o simplă amintire neplăcută.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide